„Vlădica Nicolae s-a mutat în străbuni” | Corneliu Coposu

Text apărut în ziarul Ardealul, Bucureşti, Anul I, nr. 5, 16 martie 1941, p. 10.

Zi mohorâtă de doliu. Steaguri cernite străjuiesc în oraşul troienit. Viers jalnic de clopote, viers de durere, străbate văzduhul răscolit de viscol întârziat, împletindu-şi neagra solie, în acord de durere, cu glasul tânguitoarelor tropare. Nori grei de plumb brăzdează cerul, împrăştiind lacrimi îngheţate.

Vlădica Nicolae s-a mutat în străbuni!

Cucernică şi adânc îndurerată, mulţimea petrece în drumul cel din urmă pe păstorul cel bun.

Cântarea fioroasă a pământului care-şi cere împrumutul de la noi toţi, datornicii lui, răsună trist în catedrala înmărmurită sub podoabele morţii: „Cu adevărat deşărtăciune sunt toate!

Ca un patriarh binecuvântat de Domnul, cu bătrâneţe bune, s-a stins vlădica Ivan, Marele Păstor, cu conştiinţa datoriei împlinite pe cea mai înaltă treaptă a ierarhiei bisericeşti, cinstită de el cu înfăptuiri pilduitoare. Cu trupul istovit de puteri, dar cu sufletul mereu întinerit în credinţă, resemnat în voia Cerului, fericitul patriarh aşteaptă de vreme îndelungată chemarea Marelui Părinte.

Are, la spate, o viaţă de mucenicie şi luptă.

Şi-a văzut realizarea tuturor idealurilor şi împlinirea tuturor dorinţelor. Reprezentant al generaţiei care a purtat în sufletul ei sicriul legii, că făgăduinţele şi aşteptările lui, Episcopul Clujului s-a învrednicit de bucuria dreptului Simeon, de a vedea cu ochii înălţarea bisericii sale şi mântuirea poporului său.

De la începutul vieţii lui, până la capăt, darul Domnului i-a îndreptat cărarea.

Cu perseverenţa de fier şi inteligenţa Mărgineanului, cu dragoste sinceră de neam, înzestrat cu cunoaşterea neîntrecută a oamenilor şi lucrurilor, cu cea mai nobilă din pasiuni: pasiunea muncii, – marele ctitor a înviat în inima Ardealului o Episcopie românească, din cenuşa amintirilor istorice.

Ieşit din pădurile adânci ale neamului în care veacurile au grămădit energii nebănuite, călit în realismul crud al vieţii celor trudnici, – n-a fost un visător romantic, ci un stejar cu rădăcinile înfipte adânc în realitate.

Vlădica Nicolae a fost meşterul neîntrecut care a smuls fiecărei clipe câte o realizare.

De dârzenia lui s-au zdrobit neputincioase una după alta, toate potrivniciile.

A luptat, cu nestăvilită îndrăzneală, cu aspră mânie, dar cu blândeţe evanghelică, împotriva tuturor păcatelor şi scăderilor româneşti.

Pentru cei scufundaţi în rău, – biciu de dojană, pentru cei buni, – ocrotitor bun, cu sfatul înţelept şi cu fapta creştinească, Nicolae Ivan a fost tuturor, toate, şi mai presus de toate, a fost părinte luminat şi cucernic, ca sfinţii din icoanele bătrâne.

Mulţi s-au încălzit, deaproape, de bunătatea sufl etului său.

Din văpaia românească a inimii lui a durat cărămida tare, la temelia întregirii. Cu pildă bună şi hărnicie rară, a făcut destul pentru zece căpetenii, la împlinirea năzuinţelor noastre.

Se duce cu el unul dinte cei mai buni români.

Acum, toiagul lui de Apostol al Neamului şi al Sfintei Biserici Răsăritene s-a ascuns în cavoul ctitoriei. Munca lui s-a curmat. Domnul, care ştie să aleagă ceasul de odihnă pentru cei ce s-au ostenit în via Lui, l-a chemat să-i răsplătească sârguinţa.

Luptând cu durerea din urmă, Păstorul şi-a binecuvântat Naţiunea şi Legea. Şi s-a stins, domol, ca o făclie.

Aşa făclii se aprind rar în viaţa unui neam!

Peste Clujul troienit, cântecul jalnic de clopote străbate văzduhul, împlinindu-şi neagra solie, în acord de durere, cu glasul tânguitoarelor tropare.

Cluj, 7 februarie 1936

 

Articol preluat din Revista Renașterea, februarie 2014

Mai multe din Biografii
Elisabeta Rizea și sufletul românesc

Elisabeta Rizea și sufletul românesc

„Au venit, maică, nenorociții ăștia de comuniști la putere și ne-au luat tot: păru’ din cap, pământu’, căruța. Un singur lucru nu ne-au putut lua: sufletu’!” Sunt cuvintele Elisabetei Rizea, țăranca simplă, dar curajoasă din Nucșoara, județul Argeș, simbol al...

Viața Sfântului Nicolae Cabasila

Viața Sfântului Nicolae Cabasila

Născut la Tesalonic în jurul anului 1322, Sfântul Nicolae se trăgea, prin tatăl său, din familia Chamaetos; a adoptat însă, mai târziu, numele de familie al mamei sale: Cabasila, familie veche și renumită. Încă din tinerețea sa, a primit învațătura spirituală de la...

Viața Părintelui Paisie Olaru

Viața Părintelui Paisie Olaru

Părintele Paisie Olaru s-a născut la 20 iunie 1897 în satul Stroiești, comuna Lunca, județul Botoșani, fiind ultimul dintre cei cinci copii ai familiei Ioan și Ecaterina Olaru, singurul care a luat chipul îngeresc al călugăriei. În 1921 Părintele Paisie Olaru a fost...

Alexandru Mironescu și calea de la știință la credință

Alexandru Mironescu și calea de la știință la credință

Profesorul Alexandru a fost „savantul  al cărui scop a fost slujirea omului și a Celui pe care-l reprezintă deplin, Iisus Hristos”. Spirit subțire, de mare pătrundere, cu exercițiul rigurozității și exactității științifice, cu puterea cuvântului proprie omului de...

Sfântul Nectarie de Eghina – dascăl de Teologie

Sfântul Nectarie de Eghina – dascăl de Teologie

Această personalitate duhovnicească contemporană de excepție este cunoscută în contemporaneitate, mai ales în spațiul pastoral-duhovnicesc, drept un sfânt contemporan din categoria taumaturgilor. Însă nu trebuie să uităm că a fost și un dascăl de Teologie, activitate...

Părintele Sofian Boghiu, bătrânul filocalic

Părintele Sofian Boghiu, bătrânul filocalic

Probabil că cea mai bună descriere sintetizatoare a părintelui duhovnicesc în termeni evanghelici, care devine și program de viață efectiv la Părintele Sofian Boghiu, este răspunsul consemnat într-una din lucrările sale: „Smerenia și dragostea! Cele pe care le...