Astăzi vă invit să reflectăm împreună asupra volumului lui John Oliver, Atingând cerul. Cum am descoperit Ortodoxia pe insula Valaam, apărut la Editura Theosis.
Cartea surprinde itinerariul spiritual al unui tânăr american aflat în căutarea răspunsurilor la marile întrebări ale existenței, o căutare care îl conduce către o veche mănăstire rusească, loc al nevoinței, al tăcerii și al păcii interioare, unde intră în contact cu profunzimile tradiției ortodoxe. În esență, ne aflăm în fața unei lucrări bine articulate, o narațiune captivantă care descrie felul în care autorul a fost atras de apele adânci ale creștinismului răsăritean și s-a convertit la Ortodoxie. Părintele John Breck, vorbind despre conținutul cărții afirmă următoarele: „ Lirică, elocventă și cu profundă înțelepciune, această carte se adresează sufletului. Parțial autobiografie spirituală, parțială descriere răscolitoare a ceea ce spiritualitatea ortodoxă poate și ar trebui să fie, cuvintele lui John Oliver evocă în mintea și inima cititorului un dor pentru Dumnezeu care este în același timp puternic și tandru. Această carte ne conduce către profunzimi și ne înalță, până când, cel puțin pentru o clipă, atingem cerul”.
Structurată în șaptesprezece capitole, cartea urmărește mai întâi căutările autorului din perioada anterioară sosirii sale la Mănăstirea Valaam, conturând contextul spiritual și existențial care l-a determinat să caute acest loc. Ulterior este descris modul concret în care ajunge la mănăstire, pentru ca în numeroase capitole să fie prezentat procesul treptat prin care duhul acestui așezământ monahal ajunge, în cele din urmă, să-l transforme lăuntric. Întâlnirea cu duhovnicul mănăstirii se dovedește a fi momentul decisiv al convertirii sale.În capitolele finale, autorul relatează întoarcerea în America și efortul de a păstra și de a întrupa în viața de zi cu zi duhul dobândit în această călătorie inițiatică.
Deoarece prezentarea detaliată a fiecărui capitol ar depăși timpul alocat rubricii noastre, în cele ce urmează vă propun câteva idei desprinse din paginile cărții. Primul gând asupra căruia mă voi opri apare în contextul participării autorului la primele sale slujbe, când observă contrastul dintre propria atitudine, cea a unui om care își întinde gâtul pentru a vedea ce se petrece în jur, și comportamentul celorlalți credincioși, care se închinau cu naturalețe și smerenie. Reflectând la această diferență, autorul ajunge la următoarea concluzie „Știu însă că totul începe mai degrabă învățând cum să mă plec cu smerenie în fața Domnului Hristos, decât lungindu-mi gâtul ca să urmăresc toate lucrurile interesante pe care le poate face El pentru mine” (p. 15). Izbit de pacea locului, autorul constată că „adevărată lucrare a sufletului se face fără grabă, fără artificii, în profunzime”( p. 32). Venit dintr-un mediu care pune accent aproape exclusiv pe muncă, fără un echilibru interior, John Oliver își dă seama, lucrând la zidurile mănăstirii și participând la slujbe, că „viața este un echilibru între misiune și meditație, între muncă și odihnă. A munci încontinuu pentru o lume mai bună poate fi și o expresie subtilă a mândriei, ca și cum noi am putea face lumea așa cum vrem … noi trebuie să slăvim Lumina, iar nu lucrurile care pot fi văzute datorită Luminii.” (p. 82)
Prima întâlnire cu părintele Rafail, duhovnicul mănăstirii, stârnește în autor două concluzii esențiale. Mai întâi, spune el, „Hristos ne vestește că împărăția cerurilor este înlăuntrul nostru, dar noi suntem un popor aflat cu adevărat în exil” (p.89). Apoi constată că „lumea secularizată venerează tinerețea, dar nu-și iubește cu adevărat tinerii. (p.93)
Odată reîntors în America, autorul privește lumea într-un alt duh, cu o sensibilitate profund transformată de experiența trăită la Valaam. Această constatare a lui va constitui și concluzia rubricii noastre „este atât de multă bunătate pe pământ, dar pare ascunsă … criza noastră nu este una sociologică, ci una teologică. Dacă Îl părăsești pe Dumnezeu, viața devine pustie” (p. 152)
Pr. Grigore-Toma Someșan
