Volumul de poezie „Timp de fum”, semnat de Ana Zegrean, lansat la Bistrița

de | oct. 19, 2019 | Cultură

La Casa Memorială „Andrei Mureșanu”, filială a Bibliotecii Județene „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud, a avut loc în după-amiaza zilei de 17 octombrie 2019, lansarea volumului de poezie „Timp de fum”, semnat de Ana Zegrean. Aflată la cea de-a opta carte, autoarea a fost înconjurată de un public numeros, format din cititori, prieteni și scriitori. Despre noul său volum de versuri au vorbit scriitorii David Dorian, Victor Știr și Gheorghe Mizgan.

„Ana Zegrean este socotită una dintre cele mai valoroase poete pe care le are orașul Bistrița și zona noastră”, a spus David Dorian. Ana Zegrean scrie o poezie a esențelor, o poezie de mare adâncime, care continuă și desăvârșește universul tragic prefigurat în volumele anterioare. Victor Știr a subliniat prospețimea și autenticitatea trăirilor, latura existențială, filosofică a acestor poezii, iar Gheorghe Mizgan s-a aplecat asupra parcursului poeziei Anei Zegrean, relevând disponibilitatea sa pentru metaforă, pentru adâncimile metafizice, dar și pentru abordarea unor specii mai „ușoare”, cum ar fi epigrama, în alte cărți semnate de autoare.

La această sărbătoare a poeziei, i-au stat alături Anei Zegrean scriitorii Ioan Pintea – directorul Bibliotecii Județene George Coșbuc, Mircea Măluț, Alexandru Cristian Miloș, Menuț Maximinian, Veronica Știr, Corina Negrea, Niculae Vrăsmaș, Natalia David, Maria Olteanu, Radu Salvan, Iulia Pațiu.

Ultimele articole

30 august – †) Sf. Ierarhi Varlaam, Mitropolitul Moldovei, și Ioan de la Râșca și Secu, episcopul Romanului; Sf. Ierarhi Alexandru, Ioan și Pavel cel Nou, patriarhii Constantinopolului

30 august – †) Sf. Ierarhi Varlaam, Mitropolitul Moldovei, și Ioan de la Râșca și Secu, episcopul Romanului; Sf. Ierarhi Alexandru, Ioan și Pavel cel Nou, patriarhii Constantinopolului

Sfântul Ierarh Varlaam Sfântul Ierarh Varlaam s-a născut în jurul anului 1590 într-o familie de răzeşi din ţinutul Neamţului. Numele său de botez a fost Vasile. Din tinereţe şi-a îndreptat paşii spre Schitul Zosim de pe valea pârâului Secu, unde a învăţat limbile...

Mai multe din Cultură
Premieră la teatrul clujean „Puck”

Premieră la teatrul clujean „Puck”

Sâmbătă, 8 februarie, de la ora 11:00, Teatrul „Puck” marchează o premieră. Este vorba de spectacolul „Turnuleţul ”/„Tornyocska”, după Sz. J. Marsak, în regia lui Jakab Ildikó,conceput special pentru copilași cu vârste între doi și patru ani. Spectacolul are loc în...

Memoria Holocaustului, toleranță și împăcare

Memoria Holocaustului, toleranță și împăcare

Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului a fost marcată de Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud luni, 27 ianuarie 2020, la Muzeul Grăniceresc Năsăudean. Aici a fost  organizat colocviul „Memorie evreiască și patrimoniu comun”, care...