Volumul de poezie „Timp de fum”, semnat de Ana Zegrean, lansat la Bistrița

de | oct. 19, 2019

La Casa Memorială „Andrei Mureșanu”, filială a Bibliotecii Județene „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud, a avut loc în după-amiaza zilei de 17 octombrie 2019, lansarea volumului de poezie „Timp de fum”, semnat de Ana Zegrean. Aflată la cea de-a opta carte, autoarea a fost înconjurată de un public numeros, format din cititori, prieteni și scriitori. Despre noul său volum de versuri au vorbit scriitorii David Dorian, Victor Știr și Gheorghe Mizgan.

„Ana Zegrean este socotită una dintre cele mai valoroase poete pe care le are orașul Bistrița și zona noastră”, a spus David Dorian. Ana Zegrean scrie o poezie a esențelor, o poezie de mare adâncime, care continuă și desăvârșește universul tragic prefigurat în volumele anterioare. Victor Știr a subliniat prospețimea și autenticitatea trăirilor, latura existențială, filosofică a acestor poezii, iar Gheorghe Mizgan s-a aplecat asupra parcursului poeziei Anei Zegrean, relevând disponibilitatea sa pentru metaforă, pentru adâncimile metafizice, dar și pentru abordarea unor specii mai „ușoare”, cum ar fi epigrama, în alte cărți semnate de autoare.

La această sărbătoare a poeziei, i-au stat alături Anei Zegrean scriitorii Ioan Pintea – directorul Bibliotecii Județene George Coșbuc, Mircea Măluț, Alexandru Cristian Miloș, Menuț Maximinian, Veronica Știr, Corina Negrea, Niculae Vrăsmaș, Natalia David, Maria Olteanu, Radu Salvan, Iulia Pațiu.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Cultură
Lansare de carte – TRANSILVANIA TAINICĂ ȘI VIE

Lansare de carte – TRANSILVANIA TAINICĂ ȘI VIE

Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituție publică de cultură care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, împreună cu autoarea Camelia Sîncrăian Pop, vă invită sâmbătă, 5 noiembrie 2022, începând cu ora 12, la lansarea cărții „Transilvania tainică...

Spectacolele finalului de săptămână la Teatrul de Păpuși „Puck”

Spectacolele finalului de săptămână la Teatrul de Păpuși „Puck”

Micii spectatori clujeni sunt așteptați în acest weekend la Teatrul „Puck” să urmărească două spectacole pline de aventuri, întorsături neașteptate și învățăminte. Este vorba de „A kíváncsi elefántkölyök”/„Elefănţelul curios” (sâmbătă, 5 noiembrie, de la ora 11) și...

Concert de Luminație în Cimitirul Central din Cluj-Napoca

Concert de Luminație în Cimitirul Central din Cluj-Napoca

Concertul de Luminație, organizat de Scena Urbană, revine LIVE CU PUBLIC, în Cimitirul Central Pentru prima dată din anul 2019, publicul va putea participa la spectacolul organizat de Luminație, în Cimitirul Central din Cluj-Napoca (intrarea dinspre strada Avram...