Volumul de poezie „Timp de fum”, semnat de Ana Zegrean, lansat la Bistrița

de | oct. 19, 2019

La Casa Memorială „Andrei Mureșanu”, filială a Bibliotecii Județene „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud, a avut loc în după-amiaza zilei de 17 octombrie 2019, lansarea volumului de poezie „Timp de fum”, semnat de Ana Zegrean. Aflată la cea de-a opta carte, autoarea a fost înconjurată de un public numeros, format din cititori, prieteni și scriitori. Despre noul său volum de versuri au vorbit scriitorii David Dorian, Victor Știr și Gheorghe Mizgan.

„Ana Zegrean este socotită una dintre cele mai valoroase poete pe care le are orașul Bistrița și zona noastră”, a spus David Dorian. Ana Zegrean scrie o poezie a esențelor, o poezie de mare adâncime, care continuă și desăvârșește universul tragic prefigurat în volumele anterioare. Victor Știr a subliniat prospețimea și autenticitatea trăirilor, latura existențială, filosofică a acestor poezii, iar Gheorghe Mizgan s-a aplecat asupra parcursului poeziei Anei Zegrean, relevând disponibilitatea sa pentru metaforă, pentru adâncimile metafizice, dar și pentru abordarea unor specii mai „ușoare”, cum ar fi epigrama, în alte cărți semnate de autoare.

La această sărbătoare a poeziei, i-au stat alături Anei Zegrean scriitorii Ioan Pintea – directorul Bibliotecii Județene George Coșbuc, Mircea Măluț, Alexandru Cristian Miloș, Menuț Maximinian, Veronica Știr, Corina Negrea, Niculae Vrăsmaș, Natalia David, Maria Olteanu, Radu Salvan, Iulia Pațiu.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Cultură
Concert aniversar – 70 de ani de Radio Cluj

Concert aniversar – 70 de ani de Radio Cluj

Vineri, 15 martie 2024, ora 19, Studioul Radio Cluj Orchestra Filarmonicii de Stat „Transilvania” Tiberiu Soare dirijor Elizaveta Ivanova flaut Samanta Škorja clarinet Michael Haydn Concertul în Re major pentru flaut Gioachino Rossini Introducere, Temă cu variațiuni...

Festivalul ENSEMBLE – Zilele muzicii camerale studenţeşti

Festivalul ENSEMBLE – Zilele muzicii camerale studenţeşti

Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” vă invită între 16 şi 20 martie în Studioul de concerte de pe Str. Brătianu, nr. 25 la cea de-a treia ediţie a festivalului formaţiilor camerale studenţeşti din ANMGD. Concertele vor avea loc în fiecare seară începând cu...