Volumul de poezie „Timp de fum”, semnat de Ana Zegrean, lansat la Bistrița

de | oct. 19, 2019

La Casa Memorială „Andrei Mureșanu”, filială a Bibliotecii Județene „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud, a avut loc în după-amiaza zilei de 17 octombrie 2019, lansarea volumului de poezie „Timp de fum”, semnat de Ana Zegrean. Aflată la cea de-a opta carte, autoarea a fost înconjurată de un public numeros, format din cititori, prieteni și scriitori. Despre noul său volum de versuri au vorbit scriitorii David Dorian, Victor Știr și Gheorghe Mizgan.

„Ana Zegrean este socotită una dintre cele mai valoroase poete pe care le are orașul Bistrița și zona noastră”, a spus David Dorian. Ana Zegrean scrie o poezie a esențelor, o poezie de mare adâncime, care continuă și desăvârșește universul tragic prefigurat în volumele anterioare. Victor Știr a subliniat prospețimea și autenticitatea trăirilor, latura existențială, filosofică a acestor poezii, iar Gheorghe Mizgan s-a aplecat asupra parcursului poeziei Anei Zegrean, relevând disponibilitatea sa pentru metaforă, pentru adâncimile metafizice, dar și pentru abordarea unor specii mai „ușoare”, cum ar fi epigrama, în alte cărți semnate de autoare.

La această sărbătoare a poeziei, i-au stat alături Anei Zegrean scriitorii Ioan Pintea – directorul Bibliotecii Județene George Coșbuc, Mircea Măluț, Alexandru Cristian Miloș, Menuț Maximinian, Veronica Știr, Corina Negrea, Niculae Vrăsmaș, Natalia David, Maria Olteanu, Radu Salvan, Iulia Pațiu.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Cultură
Festival de teatru la Zalău, cu actori renumiți, în curtea unei case

Festival de teatru la Zalău, cu actori renumiți, în curtea unei case

Ediţia din acest an a festivalului de teatru în aer liber, initulat „Curtea artiştilor” va avea loc la Zalău, pe toată durata verii, în curtea casei unui pasionat al genului - tânărul actor Darius Prodan. Manifestarea culturală neconvenţională va debuta pe  1 iulie...

Despre „poetul nepereche” și crezul său

Despre „poetul nepereche” și crezul său

„Dumnezeu nu e în cer, nu-i pe pământ; Dumnezeu e în inima noastră.” spunea „luceafărul poeziei românești”, Mihai Eminescu, de la a cărui trecere la cele veșnice se împlinesc astăzi 131 de ani. Mihai Eminescu, sau Mihai Eminovici, pe numele său adevărat, s-a născut la...