Volumul de poezie „Timp de fum”, semnat de Ana Zegrean, lansat la Bistrița

de | oct. 19, 2019 | Cultură

La Casa Memorială „Andrei Mureșanu”, filială a Bibliotecii Județene „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud, a avut loc în după-amiaza zilei de 17 octombrie 2019, lansarea volumului de poezie „Timp de fum”, semnat de Ana Zegrean. Aflată la cea de-a opta carte, autoarea a fost înconjurată de un public numeros, format din cititori, prieteni și scriitori. Despre noul său volum de versuri au vorbit scriitorii David Dorian, Victor Știr și Gheorghe Mizgan.

„Ana Zegrean este socotită una dintre cele mai valoroase poete pe care le are orașul Bistrița și zona noastră”, a spus David Dorian. Ana Zegrean scrie o poezie a esențelor, o poezie de mare adâncime, care continuă și desăvârșește universul tragic prefigurat în volumele anterioare. Victor Știr a subliniat prospețimea și autenticitatea trăirilor, latura existențială, filosofică a acestor poezii, iar Gheorghe Mizgan s-a aplecat asupra parcursului poeziei Anei Zegrean, relevând disponibilitatea sa pentru metaforă, pentru adâncimile metafizice, dar și pentru abordarea unor specii mai „ușoare”, cum ar fi epigrama, în alte cărți semnate de autoare.

La această sărbătoare a poeziei, i-au stat alături Anei Zegrean scriitorii Ioan Pintea – directorul Bibliotecii Județene George Coșbuc, Mircea Măluț, Alexandru Cristian Miloș, Menuț Maximinian, Veronica Știr, Corina Negrea, Niculae Vrăsmaș, Natalia David, Maria Olteanu, Radu Salvan, Iulia Pațiu.

Ultimele articole

5 august – Înainte-prăznuirea Schimbării la Față a Domnului; †) Sf. Cuv. Ioan Iacob de la Neamț; Sf. Mc. Evsignie; Sf. Nona, mama Sf. Ier. Grigorie Teologul; Sf. Ier. Fabian, ep. Romei

5 august – Înainte-prăznuirea Schimbării la Față a Domnului; †) Sf. Cuv. Ioan Iacob de la Neamț; Sf. Mc. Evsignie; Sf. Nona, mama Sf. Ier. Grigorie Teologul; Sf. Ier. Fabian, ep. Romei

Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ s-a născut la 23 iulie 1913, în satul Crăiniceni, comuna Horodiştea, din fostul judeţ Dorohoi, într-o familie de ţărani credincioşi, Maxim şi Ecaterina, fiind singurul copil la părinţi. La Botez a primit numele de Ilie, şi din pruncie...

Mai multe din Cultură
FOLCLORUL ŞI CREDINŢA-N DUMNEZEU! – ADRIANA IRIMIEȘ (AUDIO)

FOLCLORUL ŞI CREDINŢA-N DUMNEZEU! – ADRIANA IRIMIEȘ (AUDIO)

ADRIANA IRIMIEȘ: Funcțiile vin și pleacă, omul rămâne. Funcția mea cea mai importantă este cea de fiică de țăran. Pasiune pentru tradiție și valoare artistică aplaudată la senă deschisă de iubitorii de folclor sunt ceea ce am descoperit la invitata Radio Renașterea,...

Corul Madrigal vine la Cluj pentru un spectacol eveniment

Corul Madrigal vine la Cluj pentru un spectacol eveniment

Sâmbătă, 16 aprilie, de la ora 19:00, la Teatrul Maghiar de Stat Cluj-Napoca, Corul Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu susține Spectacolul Extraordinar de Paște „Săptămâna Patimilor”. Pe 16 aprilie, experiența spectatorilor de...