Volumul „Deprinderi de viață creștină”, lansat în beneficiul copiilor Așezământului „Sfântul Onufrie”

de | dec. 14, 2022

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj continuă și-n acest an proiectul „Colind străbun, la omu’ bun”, în beneficiul copiilor ocrotiți în cadrul Așezământului „Sfântul Onufrie”, de la Mănăstirea ,,Acoperământul Maicii Domnului” din Floreşti.

Astfel, duminică, 18 decembrie 2022, în deschiderea spectacolului folcloric extraordinar de colinde, cântece de stea și obiceiuri de iarnă „Bună sara lui Crăciun!”, ediția a II-a, va fi lansat volumul „Deprinderi de viață creștină”, autor Tatiana Doibani, apărut cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Arhiepiscop și Mitropolit Andrei. În cadrul acestui moment, vor colinda și copiii de la Așezământul „Sfântul Onufrie”, coordonați de înv. Antonia Petrea.

Prin aceste evenimente, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, dorește să atragă donatori pentru Așezământul „Sfântul Onufrie”. Astfel,    iubitorii de carte prezenți la spectacol, dar nu numai, le pot face sărbătorile mai frumoase acestor copii, atât prin cumpărarea volumului, cât și prin donații în urnele special amenajate în foaierul Casei de Cultură a Studenților.

Asociația Filantropică „Sfântul Onufrie”, cu sediul în Florești, județul Cluj, a fost înființată în anul 2013. Aceasta funcționează sub îndrumarea părintelui Visarion Pașca, președintele asociației, și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului  Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, care este și președintele de onoare. Așezământul este organizat sub forma unor case de tip familial, unde sunt găzduiți, pe o perioadă nedeterminată, copiii separați temporar sau definitiv de părinți, unde cadre specializate le oferă îngrijire, educație si suport emoțional. Indiferent de neajunsurile ce le îngreunează procesul de adaptare socială, toți copiii sunt înscriși în sistemul educativ de stat. Programul şcolar este suplimentat cu un plan de recuperare, iar elevii participă la activitățile artistice și educative.

Volumul „Deprinderi de viață creștină”, lansat în beneficiul copiilor Așezământului „Sfântul Onufrie”

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Cultură
„Povești rupte din Rai” în tinda bisericii (AUDIO)

„Povești rupte din Rai” în tinda bisericii (AUDIO)

Asociația culturală ROCADE lansează proiectul educațional pentru copii „Povești rupte din Rai”. Scopul acestei inițiative este de a contribui la formarea copiilor noștri prin mijloacele teatrului. Timp de un an, începând cu luna aprilie 2022, în colaborare cu Biserica...

Acad. Ioan-Aurel Pop a fost reales președinte al Academiei Române

Acad. Ioan-Aurel Pop a fost reales președinte al Academiei Române

Academicianul Ioan-Aurel Pop a fost reales marţi, 5 aprilie 2022, pentru un nou mandat de președinte al Academiei Române, cu durata de 4 ani. Membru corespondent al Academiei Române din anul 2001, în cadrul Secției de științe istorice și arheologie, și membru titular...

Modificare în programul Teatrului „Puck”

Modificare în programul Teatrului „Puck”

Din motive obiective, spectacolul „Povestea celor trei veverițe”, anunțat pentru duminică, 3 aprilie (de la 11 și 12.30), va fi înlocuit cu „Vasilache și Marioara în jurul lumii”, în regia lui Ionuț Constantinescu. Sâmbătă, 2 aprilie (de la ora 11) va fi prezentat...