Volumul „Deprinderi de viață creștină”, lansat în beneficiul copiilor Așezământului „Sfântul Onufrie”

de | dec. 14, 2022

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj continuă și-n acest an proiectul „Colind străbun, la omu’ bun”, în beneficiul copiilor ocrotiți în cadrul Așezământului „Sfântul Onufrie”, de la Mănăstirea ,,Acoperământul Maicii Domnului” din Floreşti.

Astfel, duminică, 18 decembrie 2022, în deschiderea spectacolului folcloric extraordinar de colinde, cântece de stea și obiceiuri de iarnă „Bună sara lui Crăciun!”, ediția a II-a, va fi lansat volumul „Deprinderi de viață creștină”, autor Tatiana Doibani, apărut cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Arhiepiscop și Mitropolit Andrei. În cadrul acestui moment, vor colinda și copiii de la Așezământul „Sfântul Onufrie”, coordonați de înv. Antonia Petrea.

Prin aceste evenimente, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, dorește să atragă donatori pentru Așezământul „Sfântul Onufrie”. Astfel,    iubitorii de carte prezenți la spectacol, dar nu numai, le pot face sărbătorile mai frumoase acestor copii, atât prin cumpărarea volumului, cât și prin donații în urnele special amenajate în foaierul Casei de Cultură a Studenților.

Asociația Filantropică „Sfântul Onufrie”, cu sediul în Florești, județul Cluj, a fost înființată în anul 2013. Aceasta funcționează sub îndrumarea părintelui Visarion Pașca, președintele asociației, și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului  Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, care este și președintele de onoare. Așezământul este organizat sub forma unor case de tip familial, unde sunt găzduiți, pe o perioadă nedeterminată, copiii separați temporar sau definitiv de părinți, unde cadre specializate le oferă îngrijire, educație si suport emoțional. Indiferent de neajunsurile ce le îngreunează procesul de adaptare socială, toți copiii sunt înscriși în sistemul educativ de stat. Programul şcolar este suplimentat cu un plan de recuperare, iar elevii participă la activitățile artistice și educative.

Volumul „Deprinderi de viață creștină”, lansat în beneficiul copiilor Așezământului „Sfântul Onufrie”

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Cultură
Expoziţia MINERALIA CLUJ-NAPOCA | Muzeul Etnografic al Transilvaniei

Expoziţia MINERALIA CLUJ-NAPOCA | Muzeul Etnografic al Transilvaniei

Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituție publică de cultură care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, vă invită, în perioada 4 – 6 martie 2022 la expoziţia MINERALIA CLUJ-NAPOCA, dedicată exclusiv lumii minerale. Expoziția prezintă cristale...

Concurs județean SCRISOARE PENTRU MAMA, ediția a II-a

Concurs județean SCRISOARE PENTRU MAMA, ediția a II-a

Primăria Municipiului Turda, Biblioteca Municipală ”Teodor Murășanu” Turda şi Asociația „Împreună Pentru Voi” Turda organizează în perioada 28 Februarie-3 Martie 2022 a doua ediție a concursului județean SCRISORI PENTRU MAMA. Știm că voi, copiii, le mulțumiți mamelor...

Final de februarie cu „Crăiasa Zăpezii”, la Teatrul „Puck”

Final de februarie cu „Crăiasa Zăpezii”, la Teatrul „Puck”

Spectacolul „Crăiasa Zăpezii”, în regia lui Traian Savinescu va fi prezentat la Teatrul de Păpuși „Puck” la sfârșit de iarnă calendaristică, mai exact duminică, 27 februarie (de la 11 și 12.30) și luni, 28 februarie (de la ora 18). De asemenea, sâmbătă, 26 februarie,...