Radio RENAȘTEREA

 LIVE

Volumul monografic „Parohia ortodoxă română Oarța de Sus , Protopopiatul Chioarului, județul Maramureș. Istorie și spiritualitate” |Vasile Rojneac

Semnalăm volumul monografic „Parohia ortodoxă română Oarța de Sus , Protopopiatul Chioarului, județul Maramureș. Istorie și spiritualitate”, apărut recent la editura Renașterea și semnat de Părintele Vasile Rojneac, arhivarul Arhiepiscopiei Clujului. Volumul prezintă istoria, viața bisericească și oamenii de seamă ai localității Oarța de Sus din județul Maramureș, localitatea natală a Înaltpreasfințitului Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului. Volumul va fi lansat joi, 24 septembrie, la Muzeul Mitropoliei Clujului, începând cu ora 19.

„Locul unde am văzut lumina soarelui are o importanță aparte. Pentru mine, Oarța de Sus are această misiune sfântă și, cu mult drag, mă gândesc la părinții mei Andrei și Elena, la bunica mea Iuliana care era îngerul păzitor al casei și de la care am moștenit multe preocupări spirituale. Oarța de Sus e un sat special, lucrul acesta îl spun eu, dar l-ar putea spune și mulți alții care s-au născut în «Țara Codrului». Ei n-au avut la îndemână posibilitățile pe care le am. Dumnezeu mi l-a oferit pe un om priceput și pasionat de arhive, pe părintele Vasile Rojneac. El a alcătuit monografia Oarței și eu îi mulțumesc cu recunoștință.” (Mitropolitul Andrei al Clujului)

EDITURA RENAȘTEREA

LIBRĂRIE ONLINE; CATALOG EDITORIAL; CĂRȚI ELECTRONICE