Volumul „Ortodoxia româneascã în istorie și contemporaneitate”, prezentat în Parohia „Sfinții Apotoli Petru și Pavel” din Cluj

de | ian. 13, 2020

Duminică, 12 ianuarie, biserica Parohiei „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din cartierul clujean Mănăștur a fost gazda unei întâlniri culturale și duhovnicești, deopotrivă.
Cu aceastã ocazie a fost lansatã cartea „Ortodoxia româneascã în istorie și contemporaneitate”, cea mai recentã apariție editorialã a istoricului Mircea Gheorghe Abrudan, cercetãtor științific în cadrul Institutului de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române.
Pe lângã autor, cartea a fost prezentatã de cãtre doi invitați speciali. Este vorba despre pr. dr. Cãtãlin Pãlimaru, directorul editurii Renașterea, și despre domnul Conf. Univ. Dr. Ioan Cârja, cadru didactic la Facultatea de Istorie și Filosofie din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”.
Dupã cum a precizat parohul acestei biserici, pr. Dan Cismaș, acest eveniment face parte dintr-o serie de activități pe care Parohia „Sfinții Apotoli Petru și Pavel” din Mãnãștur și-a propus să le organizeze în cursul lunii ianuarie, în contextul sărbătoririi Zilei Culturii Naționale.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Colaborarea Biserică – Școală, pusă în practică la Jucu

Colaborarea Biserică – Școală, pusă în practică la Jucu

Părinții Cercului Preoțesc Jucu s-au întâlnit cu profesorul care predă religia la Școala „Gheorghe Barițiu” din Jucu, domnul Aldea Cosmin. Perioada prepascală este una foarte potrivită pentru a-i angrena pe elevi în activitățile Bisericii, prin participarea la...

Ședință administrativă la Protopopiatul Ortodox din Dej

Ședință administrativă la Protopopiatul Ortodox din Dej

Joi, 14 februarie 2019, începând cu ora 10:00, în Sala Protopop Teofil Herineanu a avut loc ședința lunară a preoților din cadrul Protopopiatului Ortodox Român Dej. În prima parte a ședinței domnul profesor Mircea Gheorghe Abrudan, Cercetător științific al...

Program biblic și alte activitǎţi în parohia Şoimeni

Program biblic și alte activitǎţi în parohia Şoimeni

Duminică 10 februarie, înainte de slujba vecerniei, copiii, tinerii și câţiva credincioși din parohia Şoimeni, Protopopiatul Cluj 1, însoţiţi  de preotul paroh Andrei Misaroș au vizitat atelierul de creaţie al artiștilor Ioan Ristea sculptor și Cristina Ristea...