Astăzi vă invit la o lectură aparte, aflată la granița dintre istoria literaturii și filosofia culturii. Este vorba despre volumul Scrieri despre Lucian Blaga, publicat de Editura Casa Cărții de Știință, o amplă antologie care reunește principalele contribuții critice dedicate operei marelui gânditor, poet și dramaturg român.
În Nota asupra ediției, editorii motivează demersul editorial prin intenția de a oferi o perspectivă coerentă asupra felului în care opera lui Blaga a fost primită și interpretată de contemporanii săi: „Prezenta antologie reunește, într-o succesiune cronologică, câteva dintre principalele contribuții critice dedicate lui Lucian Blaga, publicate în prima jumătate a secolului XX. Selecția a avut în vedere atât relevanța istorică a acestor texte, prin mărturia contemporanilor asupra debutului și afirmării poetului, dramaturgului și filosofului, cât și importanța lor critică, prin interpretările și judecățile de valoare formulate de nume consacrate ale culturii române.” (p. 9)
Volumul include cronicile de întâmpinare și de receptare a gânditorului clujean, reproduse după edițiile originale ale publicațiilor în care au apărut. În paginile sale regăsim semnăturile unor personalități de prim rang ale culturii române: Sextil Pușcariu, Nicolae Iorga, Ion Agârbiceanu, Eugen Lovinescu, Onisifor Ghibu, Constantin Noica, Mircea Eliade și multe alte nume care au contribuit decisiv la configurarea climatului intelectual al epocii și nu numai. Editorii precizează că „ordinea materialelor respectă cronologia apariției lor, ceea ce permite urmărirea evoluției receptării critice a operei blagiene, de la primele impresii formulate în anii ’20 până la interpretările de la sfârșitul anilor ’30 și începutul anilor ’40. Majoritatea acestor texte aparțin criticii de întâmpinare: ele surprind reacțiile imediate ale contemporanilor la apariția volumelor lui Blaga și conturează evoluția imaginii publice a poetului și filosofului român.” (p. 10)
Dintre momentele esențiale ale receptării lui Lucian Blaga amintim doar câteva voci semnificative. Încă de la debutul poetului, Sextil Pușcariu intuiește în el o „scânteie divină”: „Spre deosebire de înaintașii săi, între poeții mari ai noștri, el renunță la rimă, scriind numai versuri albe, ca mulți dintre poeții moderni ai altor națiuni. O înlocuiește cu un ritm de o deosebită muzicalitate, curgător și variat, apoi bogăția cea mare de figuri evocative, dar mai ales sinceritatea tonului, care se transmite imediat asupra noastră, atingând coardele pe același ton din sufletele noastre și făcându-le să vibreze de la întâiele versuri. Aceasta este dovada cea mai evidentă că Lucian Blaga are calitatea principală a unui poet: scânteia divină.” (p. 17)
Despre aceeași muzicalitate a versurilor frânte vorbește și Nicolae Iorga, care înțelege totodată rolul acesteia: „Această formă elastică permite a se reda și cele mai delicate nuanțe ale cugetării, și cele mai fine acte ale simțirii.” (p. 18) Ion Agârbiceanu adâncește înțelegerea universului liric blagian, subliniind dimensiunea contemplativă a tăcerii și liniștii, ca stări ale spiritului: „Pentru că darul spiritului, în contemplările lui cele mai înalte, precum și simțirea noastră cea mai aleasă, se desfășoară în taină, în liniște și tăcere.” (p. 22)
Textele lui Eugen Lovinescu analizează cu rigoare specificul modernist al versurilor, subliniind rafinamentul expresiei și deschiderea către sensibilitatea europeană. Într-un alt registru, Mircea Eliade și Constantin Noica oferă câteva chei de interpretare a filosofiei blagiene. Eliade remarcă în mod special rolul misterului și al mitului ca repere fundamentale ale gândirii din Trilogii: „Curajul metafizic, care caracterizează întreaga producție filozofică a lui Blaga, îl deosebește net de iluștrii săi contemporani, creatori ai morfologiei culturii.” (p. 150) În plus, Eliade are meritul, în textele incluse în acest volum, de a integra opera lui Blaga în circuitul ideilor universale: „Blaga este singurul, între filozofii culturii, care n-a șovăit să-și pună problema ontologică în legătură cu creația culturală și stilul. Curajul acesta metafizic are considerabile rezultate. Să-l notăm pe cel dintâi: se scoate cultura din seria faptelor istorice și se acordă o validitate metafizică. Deși creația de cultură reprezintă o eșuare a încercării omului de a-și revela misterele, ea are, în sine, destule semne ontologice, care pot fi numai catalogate de istorie, dar nu pot fi înțelese decât de metafizică.” (p. 154)
Reunind aceste voci critice, volumul Scrieri despre Lucian Blaga conturează nu doar portretul unui poet și filosof excepțional, ci și imaginea unei epoci în care cultura română își găsea echilibrul între tradiție și modernitate.
Autor: Pr. Grigore Toma Someșan
