Sunt preotul Grigore-Toma Someșan și astăzi, cu permisiunea dumneavoastră, vă propun câteva gânduri pe marginea volumului Spiritualitate și cultură. Feminitatea sub presiunea istoriei, semnat de doamna Nicoleta Pălimaru și de părintele profesor Paul Siladi, recent apărut la Editura Renașterea.
Lucrarea are la bază o serie de interviuri realizate la Radio Renașterea, avându-l în rolul de gazdă pe părintele profesor Paul Siladi, iar ca invitată pe doamna Nicoleta Pălimaru. Dialogul celor doi se desfășoară în jurul a patru personalități feminine marcante ale teologiei și culturii românești: Anca Manolache, Natalia Manoilescu-Dinu, Olga Greceanu și Micaela Ghițescu.
Rostul adânc al acestui demers editorial este formulat încă din „Argumentul” cărții, unde părintele Paul Siladi subliniază o datorie de conștiință: „Cultura română are o datorie neonorată față de câteva zeci de femei ale căror biografii au puterea de a schimba felul în care ne înțelegem pe noi înșine ca neam și ca Biserică. O nedreptate făcută fără răutate, din comoditatea de a merge pe urmele bătute ale memoriei culturale, care reține cu mai multă fidelitate anumite voci și uită sistematic altele. Ignorarea are consecințe. Când o viață rămâne necunoscută, se pierde odată cu ea un mod de a gândi, un fel specific de a fi în lume și în fața lui Dumnezeu. Femeile despre care vorbim în aceste dialoguri au studiat teologia într-o vreme când asta nu era considerat nici obișnuit și nici recomandabil. Au scris și au gândit în perioade în care gândirea costa. Au traversat anchete, detenții, marginalizare și, după toate acestea, au continuat să lucreze în discreție, fără să pretindă recunoaștere.” (p. 13)
Această dimensiune restauratoare este reluată și amplificată în „Cuvântul înainte”, unde părintele profesor Răzvan Perșa încadrează volumul ca pe o veritabilă restitutio, arătând că: „cartea de față poate fi privită și ca o lucrare de recuperare. Ea readuce mai aproape de noi patru femei care, fiecare în felul ei, au mărturisit că spiritualitatea nu se opune culturii, că inteligența nu este dușmanul credinței, că arta poate deveni rugăciune, că memoria poate deveni formă de mărturisire și că suferința, atunci când este pusă înaintea lui Hristos, poate dobândi un sens pe care istoria singură nu i-l poate oferi.” (p. 11)
Curiozitatea părintelui Paul Siladi, reflectată în întrebările riguros și inteligent formulate, o provoacă pe doamna Nicoleta Pălimaru la răspunsuri pe măsură. Într-un astfel de dialog, aflăm detalii valoroase despre modul în care Anca Manolache se raporta la munca de traducere. Deși a trăit sub semnul unei profunde discreții, Anca Manolache este astăzi cunoscută mai ales prin prisma volumului său, „Problematica feminină în Biserica Ortodoxă”, și mai puțin ca fiind traducătoarea operei teologului Vladimir Lossky în limba română. Din paginile volumului reiese că ea aborda actul traducerii nu doar ca pe un exercițiu filologic, ci cu o rigoare duhovnicească asimilată stării de „trezvie”. Analizând această perspectivă, doamna Nicoleta Pălimaru observă: „Când se oprește la termenul trezvie, Anca Manolache remarcă faptul că acesta este propriu asceticii și misticii răsăritene, dar el indică altceva decât starea de trezvie și privește starea de atenție încordată a credinciosului, ca o tensiune continuă pe care creștinul trebuie să o aibă în permanență în păzirea inimii și a gândurilor. Deci, atenția cu care lucrezi atât la nivelul limbii, cât și al conținutului au fost prioritare în exercițiul de traducere al doamnei Anca Manolache.” (p. 102)
Lectura acestei cărți oferă o perspectivă revelatoare asupra ambientului duhovnicesc al epocii, punând în lumină influența decisivă pe care au avut-o mișcarea „Rugul Aprins” și teologia Sfântului Dumitru Stăniloae în plămădirea acestor patru profiluri feminine amintite. De asemenea, volumul ne oferă o veritabilă lecție despre virtuțile tăcute ale vieții creștine: discreția și demnitatea.