Volumul „Stareții Mănăstirii Nicula în perioada comunistă”,a fost lansat duminică seara, în ajunul hramului așezământului monahal, după slujba Vecerniei, săvârsită de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, alături de Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcop al Basarabiei de Sud, și de Preasfințitul Părinte Macarie de Glavinitsa, Episcop-vicar al Mitropoliei de Ruse, Bulgaria.
În cuvântul rostit, de Mitroplolitul Clujului a vorbit despre importanța acestei cărți „legată de stareții care și-au făcut misiunea aici, în vremurile de dinainte. Unii dintre noi am venit la mănăstirea Nicula și în vremurile de dinainte. Îmi vine greu să spun de câți ani vin la Nicula – de 55 de ani. Când mi se spune că sunt un episcop bătrân, nu prea îmi vine la cale. Trebuie să subliniem și trecerea timpului, cu importanța lui”, a spus Înaltpreasfinția Sa pelerinilor.
Cartea, scrisă de protosinghelul Pantelimon Mocan, viețuitor al mănăstirii clujene, a apărut în acest an la editura „Ecclesia” a mănăstirii, cu binecuvântarea Arhiepiscopului și Mitropolitului Clujului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei. Lucrarea se bucură de un cuvânt introductiv, semnat de Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul.
După o amplă introducere, care face o radiografie a Bisericii Ortodoxe Române din ultimele secole, dar și un scurt istoric al Mănăstirii Nicula, de la începuturi și până în 1948, autorul prezintă biografiile celor șase stareți din timpul regimului comunist: arhimandritul Varahiil Jitaru, arhimandritul Mihail Goia, ieromonahul Justinian Buta, arhimandritul Melchisedec Manolescu, arhimandritul Serafim Măciucă și arhimandritul Cleopa Nanu. Totodată, sunt consenate și numeroase mărturii contemporane despre stareții de la Nicula, dar și cuvinte de învățătură rostite de stareții prezentați în volum.
„Această carte se dorește a fi un florilegiu duhovnicesc al celor ce au condus destinele Mănăstirii Nicula în perioada comunistă, atât de grea și de ostilă Bisericii și neamului nostru. Pentru Mănăstirea Nicula, importanța subiectului este unul cu totul aparte: făcând cunoscute faptele minunate ale vrednicilor ei stareți din perioada comunistă, putem să apreciem la adevărata valoare strădania depusă de aceștia în decursul timpului. Dăruirea lor a fost a fost întru totul deosebită, iar de rodul muncii acestora ne bucurăm noi, monahii contemporani și viețuitori ai acestui sfânt lăcaș și, în același timp, se bucură toți pelerinii care calcă pragul acestei sfinte mănăstiri”, arată autorul cărții, protosinghelul Pantelimon Mocan.