Voluntari din mai multe ţări vor învăţa, la Bistrița, tehnici de conservare a cojoacelor tradiționale

de | iun. 4, 2020

Voluntari din diferite ţări europene vor avea ocazia să lucreze la Bistrița cu piese din patrimoniul judeţean, în speciale cu cojoace din piele de oaie brodate, dintre care cel mai vechi datează din anul 1890.

Este vorba despre 12 persoane selectate de „European Heritage Volunteers”, care vor învăţa tehnici de conservare a cojoacelor din piele, specifice portului popular românesc, săsesc şi maghiar.

În acest scop, Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud, în parteneriat cu Asociaţia Culturală „Patrimoniu pentru viitor” şi Asociaţia „European Heritage Volunteers” din Germania, va organiza, în a doua jumătate a lunii iulie, o tabără cu participare internaţională.

„O să avem alături de noi specialişti în restaurare şi conservare din ţară, iar voluntarii o să încerce tehnici tradiţionale de conservare preventivă şi curativă pe cojoace. (…) În partea educativă, o să avem şi lectori, o să prezentăm şi noi din istoria, din prelucrarea şi realizarea cojoacelor”, a declarat muzeograful Gela Neamţu, informează AGERPRES.

În plus, participanţii vor avea parte de o excursie culturală, pentru a observa mai bine tradiţiile locale şi portul popular.

Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud deţine o colecţie de 155 de sumane, cojoace şi pieptare, piese de patrimoniu provenite din toate zonele judeţului, care au făcut obiectul unei expoziţii în iarna anului trecut.

FOTO: Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Cultură
Alegeri la Academia Română

Alegeri la Academia Română

Adunarea Generală a Academiei Române, întrunită în sesiunea din 20 martie 2024, a decis, prin vot secret, alegerea unui număr de trei membri corespondenți și cinci membri de onoare. Membri corespondenți aleși sunt: Gerard Jităreanu - Secția de științe agricole și...

A VII-a ediție a Festivalului de Flaut FlaDoFest

A VII-a ediție a Festivalului de Flaut FlaDoFest

Cea de-a VII-a ediție a Festivalului de Flaut FlaDoFest, organizat de Fundația Educație pentru Libertate, Liceul Waldorf Cluj-Napoca și Asociația Flauto Dolce, va avea loc vineri, 22 martie, de la ora 16:00, la Liceul Waldorf Cluj-Napoca. Devenit tradiție, FlaDoFest...

Nominalizările la Premiile Gopo 2024

Nominalizările la Premiile Gopo 2024

Boss (r.Bogdan Mirică), Libertate (r. Tudor Giurgiu.), MMXX (r. Cristi Puiu), Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii (r. Radu Jude) și Spre nord (r. Mihai Mincan) sunt filmele care intră oficial în cursa pentru trofeul Gopo la categoria Cel mai bun film de...