Vrednicul de pomenire Arhiepiscop Iustinian a fost condus pe ultimul drum

Vrednicul de pomenire Arhiepiscop Iustinian a fost condus pe ultimul drum

Mii de credincioși din întregul Maramureș și din alte părți ale țării au umplut Catedrala „Sfânta Treime” din Baia Mare la slujba de înmormântare a Înaltpreasfințitului Arhiepiscop Justinian Chira, săvârșită ieri, 3 noiembrie.

Mesajul transmis de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a fost citit de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Trupul neînsuflețit al ierarhului a fost înmormântat la Mănăstirea „Sfânta Ana” de la Rohia.


Mulțimile de cre­dincioși au venit să înalțe rugăciuni și să-și ia rămas-bun de la cel care le-a fost păstor, părinte duhovnicesc și rugător, iar sutele de preoți din Episcopia Maramureșului și Sătmarului și din alte eparhii ale Transilvaniei s-au rugat la căpătâiul celui supranumit „Voievodul spiritual al Maramureșului”.

Nume­roși monahi și viețuitori de la așezămintele din Maramureș și Transilvania au venit să-și ia rămas-bun de la părintele lor spiritual. Slujba de înmormântare a fost precedată de Sfânta Liturghie oficiată de un sobor de arhierei și preoți în Catedrala Episcopală.


Din soborul de arhierei care a oficiat slujba de înmormântare au făcut parte Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Înaltprea­sfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, Înaltprea­sfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale și Meridionale, Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul ortodox român al Oradiei, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, Prea­sfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, și Prea­sfințitul Părinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Mara­mu­reșului și Sătmarului.
Au fost prezenți în catedrală, ctitoria de suflet a Înaltprea­sfințitului Arhiepiscop Justinian Chira, numeroase oficialități centrale și locale, militari și oaspeți de seamă, veniți să aducă un ultim omagiu venerabilului ierarh.

Condoleanțe și cuvântări

Mesajul de condoleanțe din partea Preafericitului Părinte ­Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a fost citit de IPS Părinte Mitropolit Teofan.

A urmat cuvântul IPS Părinte Mitropolit Andrei, care a evidențiat ­personalitatea duhovnicească și activitatea misionară a celui care a păstorit clerul și credincioșii din Episcopia Maramureșului și Sătmarului timp de 26 de ani.

„Arhiepiscopul Justinian, Părintele nostru, s-a mutat la Domnul după o viață frumoasă, în care s-a dăruit pe de-a întregul slujirii lui Dumnezeu și oamenilor. Îl regretăm toți cei care l-am iubit, l-am prețuit și am fost beneficiarii căldurii sale sufletești”, a spus IPS Părinte Mitropolit Andrei.


Mesajul din partea Preșe­din­telui României, Klaus Werner Johannis, a fost citit de consilierul prezidențial Sergiu Nistor.

„Din partea Președinției României exprim sincera compasiune pentru pierderea unuia dintre cei mai iubiți și mai rodnici ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, cel care a fost cu adevărat urmăritor al lui Hristos, prin credința sa statornică și prin slujirea generoasă a aproapelui”, a spus Sergiu Nistor.

A urmat mesajul venit din partea Guvernului României, transmis de Secretarul de Stat pentru Culte, Victor Opaschi.

„Timp de aproape un secol, dintre care 75 de ani în monahism, venerabilul Părinte Arhiepiscop Justinian a reprezentant pentru creștinii ortodocși un monument de cre­dință, devotament și curaj duhovnicesc. Și-a asumat vocația monahală în anii grei din cel de-al Doilea Război Mondial, precum și conducerea Episcopiei Mara­mureșului și Sătmarului în vremuri dificile pentru societatea românească, dar prin activitatea sa rodnică a devenit un model de slujire a binelui comun”, a spus Secretarul de stat Victor Opaschi.


„Duhul Rohiei”

La final, PS Părinte Iustin Sigheteanul a adus câteva mărturii personale din cei peste 20 de ani de colaborare apropiată în Episcopia Maramureșului și Sătmarului.

„Ceea ce trăim astăzi este rodirea răbdării, bunătății, rugăciunilor, jertfelniciei, înțelepciunii, măsurii și blândeții Înaltpreasfin­țitului Părinte Arhiepiscop Justinian. În ceasurile grele venea la Rohia și noi eram copiii de suflet cu care se mângâia și se liniștea. Lucrarea noastră a fost realizată în simfonie. Între noi a patronat duhul Rohiei, deși era o diferență între noi de 40 de ani. Niciodată nu m-a umilit în fața colaboratorilor Înaltprea­sfinției Sale, niciodată nu m-a oprit de la inițiativele mele, care erau spre bunul mers al eparhiei”, a spus PS Părinte Iustin Sigheteanul.

Sicriul cu trupul neînsuflețit a fost purtat apoi pe brațe în jurul Catedralei Episcopale, iar arhiereii, preoții și diaconii au înălțat imnuri și rugăciuni. Cortegiul funerar a fost întâmpinat în fața Catedralei Episcopale cu onoruri militare, iar sicriul a fost dus apoi la Mănăstirea „Sfânta Ana” de la Rohia și depus în cavoul de la intrarea în așezământul monahal. Slujba punerii în mormânt a fost oficiată de un sobor din care au făcut parte IPS Mitropolit Părinte Serafim, PS Părinte Episcop ­Macarie și PS Părinte Iustin ­Sigheteanul.

 

About The Author

Pr. Robert Kovacs

Absolvent al studiilor de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Redactor la Radio Renașterea și preot paroh la Parohia Ortodoxă „Sfântul Cuvios Antonie cel Mare” din Cluj-Napoca.

Related posts

Distribuie