Zavaidoc – marele lăutar al României interbelice

Celebrul lăutar din perioada interbelică care a cântat pe front în Primul Război Mondial. Acesta a fost marele lăutar Zavaidoc.

Marin Teodorescu (numele său real) s-a născut la data de 8 martie 1896 în Pitești, județul Argeș, fiind al doilea copil al violonistului-țambalist Tănase Theodorescu.

Toţi copiii au moştenit talentul muzical din familie, atât Marin, cât şi fratele său Vasile, dar şi cele două surori ale lor, Maria şi Zoe.

Ziarele vremii au scrisdespre Tănase că acesta „cânta la ţambal de plângeau şi surzii şi alinta cu vioara urechile obişnuiţilor de prin cârciumi”.

La 14 ani, el şifraţii săi au rămas orfani de tată, şi, cu toate că era cel mai mic dintre copii, s-a văzut în postura de a asigura resurse financiare pentru familia sa.

În data de 3 octombrie 1916 acesta a fost luat în armată și a participat la Primul Război Mondial unde a făcut parte din echipele artistice ale armatei care au susținut concerte și spectacole prin spitale.

În această perioadă a avut ocazia să cânte răniților pe linia frontului din Moldova și să evolueze alături de cântăreața Elena Zamora, taraful lui Fănică Luca și de compozitorul George Enescu.

După această perioadă, el a fost înrolat la Pitești la Regimentul 44 Infanterie, pentru a-i fi aproape fratelui său Vasile, unde l-a avut comandant pe Traian Moșoiu (cel care l-a poreclit Zavaidoc, nume ce provine de la străvechiul zavaidoaca, ce poartă semnificația de năbădăios).

În perioada 1918-1920 Zavaidoc s-a stabilit definitiv în București unde a primit lecții de canto de la profesorul Dimitrie Cutavas, apoi de la tenorul Operei Române Dumitru Mihăilescu-Toscani și, ulterior, s-a bucurat chiar de îndrumarea baritonului Petre Ștefănescu-Goangă.

El a primit de la aceștia invitația de a deveni solist de operă dar a refuzat pentru a face o carieră solidă la marile restaurante, grădini și baruri bucureștene.Lăutarul a ales muzica pe care a iubit-o cel mai mult: cea lăutărească şi populară.

Zavaidoc a reușit să umple restaurantele cu clienţi care rămâneau la mese până dimineaţa numai pentru a-i asculta cântecele. Patronii de restaurante ajungeau să se bată pe taraful lui Zavaidoc pentru că prezenţa lăutarilor în local asigura clientelă.

Se spune că la naşterea primului său copil, Zavaidoc a cântat o noapte întreagă cu fetiţa în braţe, de fericire, iar la naşterea băiatului, lăutarul a fost fericit peste măsură, aşa încât a mers pe străzile Piteştiului într-o sanie ticsită cu sticle de şampanie, sărbătorindcu toți cei pe care i-a întâlnit în cale.

La 13 ianuarie 1945 a murit și afost înmormântat la Mănăstirea Cernica.

Autor: Cătălin Onicaș

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Zavaidoc - marele lăutar al României interbelice
Loading
/
Efectele Aghesmei Mari şi întrebuinţarea ei

Efectele Aghesmei Mari şi întrebuinţarea ei

Cuvântul agheasmă în limba greacă înseamnă apă sfințită. După importanţa şi modul ei de întrebuinţare, agheasma este de două feluri: Agheasmă Mare şi Agheasmă Mică. În Biserica Ortodoxă, în ajunul şi în ziua sărbătorii Botezului Domnu­lui (5 şi 6 ianuarie), se...

Elena Farago (29 martie 1878 – 4 ianuarie 1954)

Elena Farago (29 martie 1878 – 4 ianuarie 1954)

Elena Farago vine pe lume într-o familie înstărită de origine greacă, binecuvântă de Dumnezeu cu șapte copii. Elena, născută Paximade, vede lumina zilei la data de 29 martie 1878 în Bârlad. Deși conform acestor câteva date biografice am putea spune că poeta a avut o...

Viața Arhimandritului Cleopa Ilie

Viața Arhimandritului Cleopa Ilie

Părintele Cleopa Ilie a fost unul dintre marii duhovnici ai Moldovei, care, mânat de dorința de a face bine, și-a dedicat întreaga viață rugăciunii și pocăinței, ajutând și pe alții să dobândească harul primit de la Dumnezeu. Părintele Patriarh Daniel l-a numit „dar...

PĂRINTELE IOANICHIE BĂLAN (10 februarie 1930 – 22 noiembrie 2007)

PĂRINTELE IOANICHIE BĂLAN (10 februarie 1930 – 22 noiembrie 2007)

Părintele Ioanichie Bălan este unul dintre cei mai cunoscuți călugări-cărturari din întreaga țară, un impresionant număr de creații proprii ale acestuia văzând lumina tiparului între anii 1980 și 2008. Părintele Ioanichie Bălan s-a născut la data de 10 februarie 1930...