Zece ani de la întronizarea primului episcop al Sălajului

Zece ani de la întronizarea primului episcop al Sălajului
Photo Credit To EPISCOPIA SĂLAJULUI

Vineri, 13 aprilie 2018, de sărbătoarea Izvorul Tămăduirii, s-au împlinit zece ani de la  întronizarea primului episcop al Sălajului , Preasfinţitul Părinte Petroniu. În această zi, ierarhul a săvârşit Sfânta Liturghie în paraclisul cu hramul „Sfântul Evanghelist Luca” din cadrul Centrului Eparhial al Episcopiei Sălajului, împreună cu un sobor de preoți, alcătuit din membrii ai Permanenţei Consiliului Eparhial al Episcopiei Sălajului şi protopopi ai celor trei protopopiate ale Eparhiei.

La final, Preasfinţia Sa a hirotesit întru iconom stavrofor pe părintele Adrian-Ioan Onica, inspectorul eparhial al Episcopiei Sălajului, în semn de apreciere a eforturilor și a activității rodnice desfășurate.

Oficierea Liturghiei în paraclisul Centrului Eparhial a fost prilejuită de împlinirea a zece ani de la întronizarea Preasfinţitului Părinte Petroniu ca primul episcop al Sălajului, ceremonie care a avut loc în ziua de 13 aprilie a anului 2008, în Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău.

Paraclisul cu hramul „Sfântul Evanghelist Luca” se află situat la etajul I al sediului Centrului Eparhial al Episcopiei Sălajului. Motivul pentru care a fost ales Sfântul Evanghelist Luca drept octotitor al paraclisului se datorează faptului că în data de 18 octombrie 2007, ziua prăznuirii sfântului, Adunarea Eparhială a Episcopiei Oradiei, Bihorului și Sălajului, sub președinția  vrednicului de pomenire Mitropolitul Bartolomeu, a hotărât înființarea Episcopiei Sălajului.

Paraclisul a fost târnosit de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în data de 14 septembrie 2013, cu prilejul vizitei Preafericirii Sale în Episcopia Sălajului, alături de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei și Preasfințitul Părinte Iustin, pe atunci Arhiereul-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului.

În ceea ce privește istoria înființării Episcopiei Sălajului, amintim faptul că în data de 18 octombrie a anului 2007, Adunarea Eparhială a Episcopiei Oradiei, Bihorului şi Sălajului, întrunită în şedinţă extraordinară, sub preşedinţia Înaltpreasfinţitului Părinte Bartolomeu, la acea vreme Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, a hotărât, cu unanimitate de voturi, înfiinţarea Episcopiei Sălajului.

În data de 22 octombrie a anului 2007, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a votat, tot în unanimitate, înfiinţarea Episcopiei Sălajului, aceasta fiind, în acel moment, penultima Eparhie creată în interiorul graniţelor ţării, doar Episcopia Devei şi Hunedoarei luând fiinţă mai târziu.

În data de 19 decembrie 2007, au fost aleşi cei 30 de membri clerici şi mireni ai Adunării Eparhiale a Episcopiei Sălajului, iar în data de 10 ianuarie 2008, în biserica „Sfânta Treime” din Zalău, a fost constituită, în mod oficial, Adunarea Eparhială.

În data de 12 februarie a anului 2008, s-au desfăşurat, la sediul Mitropoliei din Cluj-Napoca, lucrările Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului şi a avut loc consultarea acestuia cu membrii Adunării Eparhiale a Episcopiei Sălajului, fiind propuşi doi candidaţi pentru alegerea de Episcop al Sălajului, în persoana Preasfinţitului Părinte Irineu Bistriţeanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului şi a Preasfinţitului Părinte Petroniu Sălăjanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Oradiei.

În data de 5 martie 2008, la Palatul Patriarhiei din Bucureşti, a avut loc alegerea de Episcop al Sălajului de către membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în urma căreia, Preasfinţitul Părinte Petroniu a devenit cel dintâi Episcop al Sălajului.

Ceremonia întronizării Preasfinţitului Părinte Petroniu ca Episcop al Sălajului a fost oficiată în ziua de 13 aprilie 2008, în Catedrala „Înălțarea Domnului” din Zalău, de către Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Bartolomeu, într-un sobor de 17 Ierarhi, în prezenţa unui mare număr de preoţi, a autorităţilor centrale, judeţene şi locale, de faţă fiind și numeroşi credincioşi.

Din punct de vedere administrativ, în momentul de față, Episcopia Sălajului are în structura sa trei protopopiate, 205 parohii și opt așezăminte monahale, în care slujesc un număr de 243 de preoți și diaconi.

 

Autor

Articole pe aceeași temă

Distribuie