Zeci de bistrițeni au primit pachete în ajunul Adormirii Maicii Domnului

de | aug. 14, 2019

Asociația Filantropia Ortodoxă Filiala Bistrița-Năsăud, prin Cantina socială Sfânta Muceniță Filofteia din municipiul Bistrița, oferă zilnic, de luni până vineri masa de prânz unui număr de peste 80 de persoane, iar în ajunul marilor sărbători de peste an, dăruiește pachete consistente familiilor nevoiașe din județul Bistrița-Năsăud.

Şi acum, în ajunul praznicului Adormirii Maicii Domnului, am venit în sprijinul celor nevoiași pentru ca și ei să simtă ocrotirea și mângâierea Maicii Domnului care întru adormirea sa lumea nu a părăsit.

S-au oferit pachete cu alimente și daruri pentru copii la peste 80 de familii aflate în situații de dificultate, din municipiul Bistrița și din împrejurimi.

Produsele au provenit din donațiile bunilor noștri creștini din municipiu care au dorit ca jertfa și darul lor să fie un semn de mulțumire adus Macii Domnului, cea care este tuturor necăjiților bucurie și asupriților fo­lositoare, flămânzilor dătătoare de hrană, străi­nilor mângâiere, celor învăluiți adăpostire, bolnavilor cercetare, celor neputincioși acope­ră­mânt și sprijinire și toiag bătrâneților.

De asemenea, la cele trei centre rezidențiale pentru persoane vârstnice și cu nevoi speciale, din localitățile Cușma, Maieru și Târlișua, li se oferă toată asistența spirituală caracteristică acestei perioade, într-o atmosferă creștină și familială.

Tuturor le mulțumim pentru sprijinul acordat, și o rugăm pe Maica Domnului să-i ocrotească sub Sfânt Acoperământul ei.

Pr. Marius Pintican

Președinte Asociația „Filantropia Ortodoxă” Filiala Bistrița-Năsăud

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Corala Armonia din Baia Mare, concert pascal în Parohia Aruncuta.

Corala Armonia din Baia Mare, concert pascal în Parohia Aruncuta.

Bucuria Învierii  s-a coborât peste sufletele credincioșilor  și în inimile  lor ascultând și trăind împreună cu cei 35 de coriști pricesnele pe care atât de înalțător  le-au prezentat de pe soleea bisericii parohiale. S-au întâlnit la acest concert, emoția celor care...

Cerc preoțesc la Mănăstireni, Protopopiatul Huedin

Cerc preoțesc la Mănăstireni, Protopopiatul Huedin

În ziua prăznuirii Izvorului Tămăduirii, preoții aparținători Cercului preoțesc Râșca, precum și alți preoți din Eparhia Clujului, s-au întrunit în biserica parohială din Mănăstireni, Protopopiatul Huedin. Cu această ocazie a fost săvârșită Taina Sfântului Maslu, în...

Cerc preoţesc pe Valea  Bârgăului

Cerc preoţesc pe Valea  Bârgăului

Preoţii de pe această vale „ colţ de rai”, s-au întâlnit la  biserica din Parohia Mijlocenii Bârgăului, preot paroh Mihai Moldovan, la Cerc pastoral, prezenţi fiind toţi cei 17 preoţi parohi în frunte cu P.C Pr. Protopop Alexandru Vidican. Tema stabilită de comun...