Zeci de copii clujeni au primit daruri din partea Înaltpresfințitului Andrei, de Ziua Copilului

de | iun. 1, 2015 | Actualitatea religioasă

A devenit o tradiție ca de 1 iunie, când este sărbătorită Ziua Internațională a Copilului, Arhiepiscopia Clujului să organizeze un eveniment special dedicat celor mici. Anul acesta, spectacolul a avut loc în Parcul Central din Cluj-Napoca, pe o scenă primitoare pentru cei mici și într-o lume de poveste, dat fiind faptul că în parc s-a desfășurat în perioada 30 mai-1 iunie 2015 și Festivalul „Lollyboom” dedicat întregii familii și care a animat spațiul cu personaje de poveste din lumea desenelor animate.

Evenimentul organizat de Arhiepiscopia Clujului a început la ora 17:00. Pe scenă a urcat actrița Doina Dejica, realizatoarea emisiunii „Păhărelul cu nectar” de la Radio Renașterea, care a prezentat un spectacol de teatru de păpuși, iar programul a continuat cu momente muzicale, susținute de copii talentați, de elevi ai Seminarului Teologic Ortodox și de Grupul vocal „Junii Vladesei” din Huedin. Copiii și părinții deopotrivă s-au bucurat de un spectacol reușit și educativ, despre care Înaltpresfințitul Părinte Andrei, prezent la eveniment, a apreciat că este folositor pentru buna creștere a celor mici: „E foarte important să ținem seamă de ceea ce a zis Înțeleptul Solomon: Deprinde-l pe copil cu purtarea pe care trebuie să o aibă și nicicând va îmbătrâni nu se abate de la ea. Îi felicităm din tot sufletul pe cei ce și-au dat strădania ca să îi pregătească pe copilași și școala noastră din Cluj și protopopiatul din Huedin, împreună reușind să ne prezinte un program frumos. Îi felicităm și pe copii precum și pe cei care i-au pregătit”.

La finalul spectacolului, Mitropolitul Clujului i-a binecuvântat pe cei mici și le-a împărțit pachete cu dulciuri.

Copii s-au arătat mai mult decât încântați de spectacolul oferit de Arhiepiscopia Clujului, în care s-au implicat cu mult talent. Ce ne-au spus, aflați din materialele audio de mai jos realizate de Anamaria Petrișor:

 

Ultimele articole