Zeci de sălăjeni se pregătesc să parcurgă pe jos 150 de kilometri, până la Mănăstirea Nicula

de | aug. 9, 2016 | Actualitatea religioasă

Un grup de credincioşi din satul Derşida, judeţul Sălaj, va parcurge și în acest an pe jos drumul de peste 150 de kilometri până la mănăstirea clujeană Nicula, acolo unde pe 15 august, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, se vor aduna zeci de mii de oameni. Pelerinii sălăjeni respectă o tradiţie de mai bine de 100 ani, iar pe drum se roagă şi cântă pricesne.

„Norodul”, cum i se spune grupului în această zonă, va porni în dimineața de joi, 11 august, de la biserica din sat, iar drumul va dura trei zile.

„La biserică ne va aștepta părintele paroh, care ne va da binecuvântarea și împreună o să rostim rugăciunea pentru călătorie. Vom pleca aproximativ 30 de persoane, deoarece este din ce în ce mai greu să adunăm oameni și tineri care să participe la acest pelerinaj. Mulți și-ar dori să parcurgă pe jos acest drum, dar din cauza stării de sănătate, a serviciului și a mai multor impedimente, nu ni se pot alătura”, a declarat pentru radio Renașterea organizatorul pelerinajului, educatoarea Codruţa Chiş.

În urma pelerinilor va merge o căruţă, care le va  duce bagajele. Așa cum este tradiția, grupul de credincioși va avea în faţă o cruce cu o coroană de flori şi un ştergar alb cu flori. Pe drum pelerinii se vor  ruga şi vor cânta pricesne, făcând scurte opriri pentru a mânca pe la casele oamenilor, ce așteptă în fiecare an venirea lor. Noaptea vor dormi în șuri, pe fân.

Pelerinii din Derşida vor ajunge la Mănăstirea Nicula în cursul serii de sâmbătă, 13 august. Odată ajunși vor înconjura de trei ori biserica de lemn a mănăstirii, în cântări și rugăciuni, după care se vor ruga la Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului.

„De fericirea pe care o avem când ajungem la Mănăstirea Nicula nu ne putem lipsi și atât cât o să ne țină picioarele și sănătatea, noi vom încerca să păstrăm această tradiție și să fim prezenți la mănăstire, la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului”, spune Codruţa Chiş.

Conferință preoțească de primăvară în Protopopiatul Gherla

Conferință preoțească de primăvară în Protopopiatul Gherla

În perioada 25 aprilie – 30 mai 2023, în cele nouă protopopiate ale Eparhiei Clujului, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, au avut loc conferințele...

Conferință preoțească de primăvară în Protopopiatul Dej

Conferință preoțească de primăvară în Protopopiatul Dej

Clericii din Protopopiatul Ortodox Dej s-au reunit luni, 29 mai 2023, în cadrul conferinței preoțești de primăvară. Întâlnirea a fost precedată de Sfânta Liturghie, fiind săvârșită în Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” Dej, în sobor de preoți, în frunte...

Întrunirea Consiliului Național ASCOR, la Cluj-Napoca

Întrunirea Consiliului Național ASCOR, la Cluj-Napoca

În perioada 26-28 mai 2023, la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca are loc întrunirea Consiliului Național al Asociaţiei Studenţilor Creştin-Ortodocşi Români (ASCOR). Programul întâlnirii studențești include sesiuni de lucru,...