Zi de aleasă sărbătoare pentru credincioșii parohiei Șieu Cristur

de | oct. 29, 2017

Credincioșii parohiei Șieu Cristur, Protopopiatul Beclean, au trăit duminică, 29 octombrie 2017, momente deosebite. Mitropolitul Clujului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, a săvărsit Sfânta Liturghie în biserică ocrotită de „Sfinţii Arhangheli Mihail și Gavriil”. Ierarhul a fost înconjurat de un sobor de peste 15 preoți și diaconi, din care a făcut parte și părintele protopop de Beclean, Doru Zinveliu. În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a vorbit despre neîncrederea oamenilor în puterea lui Dumnezeu și despre batjocorirea credinței.

Zi de aleasă sărbătoare pentru credincioșii parohiei Șieu CristurÎn cadrul Sfintei Liturghii, părintele paroh Ștefan Cora a fost ridicat la rangul de iconom stavrofor, iar celor care au sprijinit biserica, le-au fost înmânate diplome de aleasă cinstire. După slujbă, părintele Mitropolit a binecuvantat lucrările realizate la casa parohială. În prezent, parohia Șieu Cristur numără aproape 500 de credincioşi.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Sfinții Trei Ierarhi, cinstiți de teologii clujeni

Sfinții Trei Ierarhi, cinstiți de teologii clujeni

  Profesorii şi studenţii Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca îi sărbătoresc pe Sfinţii Trei Ierarhi, ocrotitorii învăţământului teologic, prăznuiți de Biserica Ortodoxă la data de 30 ianuarie. Manifestările organizate cu prilejul hramului au debutat...

Hram la Liceul Teologic „Nicole Steinhardt” din Satu Mare

Hram la Liceul Teologic „Nicole Steinhardt” din Satu Mare

Cu toate că luni, 25 ianuarie, a fost o zi normală de lucru, pentru elevii şi cadrele didactice de Liceul Teologic Ortodox „Nicolae Steinhardt” din Satu Mare a fost o zi de mare sărbătoare. În primul rând, pentru că azi a fost sărbătorit patronul spiritual al acestei...