Zi de bilanț în Episcopia Sălajului

de | feb. 22, 2021

Duminică, 21 februarie 2021, în sala de ședințe de la demisolul Catedralei Episcopale „Înălțarea Domnului” din Zalău s-au desfășurat lucrările ședinței Consiliului Eparhial și ale Adunării Eparhiale din Episcopia Sălajului. Cu acest prilej, ziua a debutat cu Sfânta Liturghie, săvârșită de preoții catedralei și  la care a asistat Preasfințitul Părinte Petroniu. De asemenea, înainte de începerea lucrărilor celor două foruri bisericești, a fost săvârșită o slujbă de Te Deum.

Pentru început, a avut loc ședința Consiliului Eparhial al Episcopiei Sălajului, în cadrul căreia au fost discutate probleme care, potrivit Statutului pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, ţin de competenţa Consiliului Eparhial. Acesta este organismul executiv al Adunării Eparhiale, compus din nouă membri, dintre care trei clerici şi șase mireni, aleşi pe termen de patru ani de Adunarea Eparhială, dintre membrii ei şi care are în competenţă problemele bisericeşti administrative, culturale, social-filantropice, economice, patrimoniale şi fundaţionale pentru întreaga Eparhie.

În continuare, s-au desfășurat lucrările Adunării Eparhiale a Episcopiei Sălajului. În cadrul ședinței a fost prezentată activitatea Eparhiei pe anul 2020, pe baza rapoartelor principalelor sectoare de activitate: administrativ-bisericesc, cultural, economic și social-filantropic.

Potrivit Statutului pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, Adunarea Eparhială este organismul deliberativ pentru toate problemele administrative, culturale, social-filantropice, economice şi patrimoniale ale Eparhiei, fiind formată dintr-un număr de 30 de membri, dintre care 20 sunt mireni, iar 10 sunt clerici, aleși pentru un mandat de patru ani. După citirea rapoartelor au urmat luările de cuvânt ale membrilor Adunării Eparhiale, care au apreciat pozitiv activitatea desfășurată prin sectoarele de resort din cadrul Centrului Eparhial al Episcopiei Sălajului.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Episcopia Sălajului
Prezență Arhierească în Parohia Cosniciu de Sus

Prezență Arhierească în Parohia Cosniciu de Sus

Luni, 21 noiembrie 2022, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Cosniciu de Sus, Protopopiatul Șimleu Silvaniei. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi, între...

Liturghie Arhierească în Șimleu Silvaniei

Liturghie Arhierească în Șimleu Silvaniei

Duminică, 20 noiembrie 2022, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” din Șimleu Silvaniei. Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi, între care...