Zi de bilanț în Episcopia Sălajului

de | ian. 29, 2017 | Actualitatea religioasă

Duminică, 29 ianuarie 2017, în sala de ședințe de la demisolul Catedralei Episcopale „Înălțarea Domnului” din Zalău s-au desfășurat ședințele Consiliului Eparhial și ale Adunării Eparhiale din Episcopia Sălajului.

Premergător acestui moment, Preasfințitul Părinte Petroniu a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți, în frunte cu Preacucernicul Părinte Ioan Ghiurco, parohul Catedralei. De asemenea, înainte de începerea lucrărilor celor două foruri bisericești a fost săvârșită o slujbă de Te-Deum.

Pentru început, a avut loc ședința Consiliului Eparhial al Episcopiei Sălajului, în cadrul căreia au fost discutate probleme care, potrivit Statutului pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, ţin de competenţa Consiliului Eparhial. Acesta este organismul executiv al Adunării Eparhiale, compus din nouă membri, dintre care trei clerici şi șase mireni, aleşi pe termen de patru ani de Adunarea Eparhială, dintre membrii ei şi care are în competenţă problemele bisericeşti administrative, culturale, social-filantropice, economice, patrimoniale şi fundaţionale pentru întreaga Eparhie

În continuare, s-au desfășurat lucrările Adunării Eparhiale a Episcopiei Sălajului. În cadrul ședinței a fost prezentată activitatea Eparhiei pe anul 2016, pe baza rapoartelor principalelor sectoare de activitate: administrativ-bisericesc, cultural, economic și social-filantropic.

Potrivit Statutului pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, Adunarea Eparhială este organismul deliberativ pentru toate problemele administrative, culturale, social-filantropice, economice şi patrimoniale ale Eparhiei, fiind formată dintr-un număr de 30 de membri, dintre care 20 sunt mireni, iar 10 sunt clerici, aleși pentru un mandat de patru ani.

După citirea rapoartelor au urmat luările de cuvânt ale membrilor Adunării Eparhiale, care au apreciat laudativ activitatea desfășurată prin sectoarele de resort din cadrul Centrului Eparhial al Episcopiei Sălajului.

 

Sfințirea noii case parohiale din Sânmihaiu de Câmpie

Sfințirea noii case parohiale din Sânmihaiu de Câmpie

Sâmbătă, 23 septembrie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Sânmihaiu de Câmpie, județul Bistrița-Năsăud, cu prilejul...

Sfințirea capelei mortuare din Brăteni

Sfințirea capelei mortuare din Brăteni

Sâmbătă, 23 septembrie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat comunitatea ortodoxă din Brăteni, județul Bistrița-Năsăud. Cu acest prilej, de la ora...

Sfințirea capelei mortuare din Șieu-Odorhei

Sfințirea capelei mortuare din Șieu-Odorhei

Joi, 21 septembrie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat comunitatea ortodoxă din Șieu-Odorhei, județul Bistrița-Năsăud. Cu acest prilej, de la ora...