Zi de mare bucurie la Telciu

de | dec. 17, 2017

Duminică, 17 decembrie 2017, parohia ortodoxă din localitatea bistrițeană Telciu a fost gazda unor invitați de seamă. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Corala „Andrei Mureșanu” din Bistrița, condusă de diacon profesor Cornel Pop. Grupul coral a susținut un mic recital de colinde

De asemenea, la Sfânta Liturghie, a fost invitat părintele profesor Ioan Chirilă de la Facultatea de Teologie Ortodoxă și totodată președintele Senatului Universității Babeș-Bolyai, care a ținut un cuvânt de învățătură.

Zi de mare bucurie la TelciuPărintele profesor a subliniat importanța postului ce premerge marele praznic al Nașterii Domnului, făcând referire la Profetul Daniel și la cei dimpreună cu el care, deși s-a hrănit cu produse vegetale, au fost mai frumoși decât cei hrăniți cu carne. Părintele Chirilă i-a îndemnat pe enoriași să se apropie de Sfântul Potir, subliniind că cel ce se împărtășește îl are pe Hristos locuitor în trupul și sufletul său.

La finalul slujbei, preoții Ioan-Dănuț Părăscan și Anton-Viorel Pop au mulțumit oaspeților pentru osteneala de a fi în mijlocul creștinilor telceni.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Tabăra „O zi de neuitat” în Parohiile Maieru I și II

Tabăra „O zi de neuitat” în Parohiile Maieru I și II

În ziua de 17 august 2023, Parohia Ortodoxă Maieru II, în colaborare cu Parohia Ortodoxă Maieru I, a organizat tabăra intitulată “O zi de neuitat”, pentru tinerii din localitate. Evenimentul a debutat cu rugăciunea de dimineață, săvârșită în Biserica “Sfântul...

Tabăra Ortodoxă ,,VACANȚĂ ÎN PRIDVORUL BISERICII” la Dumbrăveni

Tabăra Ortodoxă ,,VACANȚĂ ÎN PRIDVORUL BISERICII” la Dumbrăveni

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Arhiepiescop și Mitropolit Andrei, Parohia Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil" din Dumbrăveni, județul Bistrița Năsăud a organizat Tabăra de vară intitulată "Vacanță în pridvorul Bisericii". 70 de copii și tineri din...

Zile de poveste pentru copiii din Parohia Ocna Dej I

Zile de poveste pentru copiii din Parohia Ocna Dej I

Parohia Ortodoxă ,,Sfinții Arhangheli” Ocna Dej I, în parteneriat cu Liga Tinerilor Creștini Ortodocși Dej a organizat în perioada 1 și 2 august două ,,Zile de poveste” pentru copiii din comunitatea ocneană. Activitățile desfășurate au fost destinate copiilor cu...