Zi de sărbătoare în Parohia Batin, Protopopiatul Dej

de | iul. 2, 2018 | Activități parohiale

În Duminica a V-a după Rusalii, Parohia Ortodoxă Batin din Protopopiatul Dej a îmbrăcat haine de sărbătoare. Credincioșii, în frunte cu păstorul lor sufletesc, au organizat și hramul bisericii, care îi are ca ocrotitori pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel.

În prezența unui număr foarte mare de credincioși, atât din parohie cât și din parohiile învecinate, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de un sobor de preoți, avându-l în frunte pe preacuviosul părinte arhimandrit Benedict Vesa, secretarul eparhial al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.

            În cuvântul de învățătură, părintele Benedict Vesa le-a vorbit credincioșilor despre pericopa evanghelică a duminicii, subliniind faptul că: ,,fiecare credincios ar trebui să se preocupe mai mult de suflet decât de cele materiale, pentru a duce o viață curată și a nu trăi în mizerie, asemenea porcilor, care au fost dați exemplu în Sfânta Evanghelie.

Deasemenea, părintele arhimandrit le-a vorbit credincioșilor și despre Sfinții Apostoli Petru și Pavel, ocrotitorii parohiei. La final a adresat felicitări pentru buna organizare a acestei zile importante pentru parohia Batin, subliniind faptul că: ,, este foarte importantă colaborarea dintre preot și credincioșii săi, care vâslesc împreună pe corabia care duce către Împărăția lui Dumnezeu.”

Părintele paroh  Adrian Bolog a mulțumit Bunului Dumnezeu pentru toate darurile Sale, părintelui Benedict Vesa pentru bucuria oferită credincioșilor prin prezența sa în mijlocul lor, oficialităților prezente pentru tot sprijinul acordat și credincioșilor pentru implicarea în realizarea acestei frumoase sărbători.

Răspunsurile la strană au fost date de un grup de teologi de la Facultatea De Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.

Ultimele articole

LANSARE DE CARTE | Academia Română Filiala Cluj-Napoca

LANSARE DE CARTE | Academia Română Filiala Cluj-Napoca

Academia Română și Centrul de Studii Transilvane învită toți iubitorii cărții să fie prezenți marți, 17 ianuarie 2023 începând cu ora 12:00 la manifestarea intitulată sugestiv LANSARE DE CARTE, ce se va desfășura în Sala de Conferințe a Academiei Române Filiala Cluj...

Maslu la  Parohia Sfântul Mina, Cluj Napoca

Maslu la Parohia Sfântul Mina, Cluj Napoca

Parohia Ortodoxă Română ”Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca organizează în Postul Sfintelor Paști tradiționalele seri duhovnicești împreună cu trei parohii vecine. În cadrul acestora, preoții și credincioșilor Parohiilor ”Nașterea Domnului”, ”Sfântul Mina”, ”Sfântul...

Seară duhovnicească la Someșul Rece, Protopopiatul Huedin

Seară duhovnicească la Someșul Rece, Protopopiatul Huedin

În Parohia Someșul Rece din Protopopiatul Huedin, păstorită de părintele Elefteriu Ștefăniță, au început miercuri, 20 martie 2019, serile duhovnicești din Postul Mare. Invitatul primei seri duhovnicești a fost părintele Lupuțan Dan, protopopul de Huedin. A fost...