Zi de sărbătoare în Parohia Galații Bistriței

de | dec. 18, 2016 | Actualitatea religioasă

În Duminica dinaintea Nașterii Domnului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, a slujit Sfânta Liturghie în parohia Galații Bistriței.  Prezent în localitate pentru a binecuvânta ultimele lucrări de reabilitare făcute la biserică, ierarhul a fost însoțit de consilierul bisericesc, pr. Cristian Baciu și de consilierul de misiune și protocol, Arhid. Claudiu Grama. Din soborul de slujitori au mai facut parte protopopul Bistriței, pr. Alexandru Vidican, protopopul de Huedin, pr. Dan Lupuțan, fiu al satului, alături de preotul paroh, pr. Marian Bulbuc și alți preoți care au slujit de-a lungul timpului la altarul din Galații Bistriței.

În cuvântul de învățătură, intitulat Ideal nemincinos, Părintele Mitropolit a vorbit credincioșilor despre măreția praznicului Nașterii Domnului, făcând referire și la a doua venire a Mântuitorului Hristos.

Răspunsurile liturgice au fost date de Corala Armonia a Arhiepiscopiei Tomisului, dirijată de Arhid. Lect. Univ. Dr. Ion Iulian Dumitru, iar la final au susținut un recital de colinde.

Biserica parohială este ocrotită de Sfânta Parascheva și a fost construită în anul 1865. În ultimii doi ani, sub coordonarea preotului paroh, pr. Marian Bulbuc, s-au realizat ample lucrări de reconsolidare a pereților, redecorarea exteriorului și dotarea interiorului cu mobilierul necesar.

Ultimele articole

Mihail Neamțu conferențiază la Cluj despre Sfântul Pavel

Mihail Neamțu conferențiază la Cluj despre Sfântul Pavel

Parohia Ortodoxă „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din cartierul Mănăștur, Cluj-Napoca, organizează în această perioadă o serie evenimente dedicate ocrotitorilor spirituali ai comunității parohiale. Printre acestea se numără și conferința „Sfântul Pavel: apostolul...

Sute de pelerini la Hramul Mănăstirii Telcișor-Buscatu

Sute de pelerini la Hramul Mănăstirii Telcișor-Buscatu

În Duminica a 2-a după Rusalii (a Sfinților Români), 27 iunie 2022, Preacuviosul Părinte Arhimandrit Dumitru Cobzaru, Exarhul Mănăstirilor din Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a liturghisit, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit...