Radio RENAȘTEREA

 LIVE

Zi de sărbătoare la biserica cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” din Zalău

de | sept. 11, 2023

Duminică, 10 septembrie 2023, credincioșii Parohiei „Nașterea Maicii Domnului” din Zalău au îmbrăcat straie de sărbătoare. În această zi binecuvântată de Dumnezeu, Sfânta Liturghie a fost săvârșită în biserica parohiei de Preasfințitul Părinte Petroniu, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi.

Zi de sărbătoare la biserica cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” din ZalăuLa finalul slujbei, Preacucernicul Părinte paroh Ion Ardelean a mulțumit Preasfinției Sale pentru prezență și pentru cuvântul de învățătură și i-a dăruit o icoană.

Părintele Ion Ardelean este slujitor al Bisericii de peste 30 de ani, fiind hirotonit preot în anul 1985. Începând cu anul 2002, Preacucernicia Sa a fost transferat la Parohia ,,Nașterea Maicii Domnului” din Zalău, moment din care a continuat lucrările de zidire a bisericii. Între anii 2009-2020 a ocupat funcția de consilier administrativ-bisericesc la Centrul Eparhial al Episcopiei Sălajului.

Piatra de temelie a lăcașului de cult „Naşterea Maicii Domnului” din Zalău a fost sfinţită în anul 2000. În Joia Mare din primăvara anului 2015 s-a slujit, pentru prima dată, în biserica propriu-zisă, după ce Preasfințitul Părinte Petroniu a binecuvântat lucrările săvârșite la lăcașul de cult.

Până în acel moment, slujbele bisericești se săvârșeau în demisolul bisericii. În momentul de față, s-a finalizat tencuirea exterioară a lăcașului de cult, iar în interior, biserica este pregătită pentru pictură.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Episcopia Sălajului
Denia Canonului cel Mare oficiată la Catedrala Episcopală din Zalău

Denia Canonului cel Mare oficiată la Catedrala Episcopală din Zalău

Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, una dintre cele mai adânci rugăciuni ale Postului Mare, așază înaintea omului propria viață în lumina Sfintei Scripturi, aducând, de la Adam până la paginile Noului Testament, exemple de cădere și de ridicare, care devin...