Zi de sărbătoare la biserica cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” din Zalău

de | sept. 9, 2018 | Actualitatea religioasă

Duminică, 9 septembrie 2018, credincioșii Parohiei „Nașterea Maicii Domnului” din Zalău au îmbrăcat straie de sărbătoare. În această zi binecuvântată de Dumnezeu, Sfânta Liturghie a fost săvârșită în biserica parohiei de Înaltpreasfințitul Părinte Ambrozie, fost Mitropolit Ortodox de Helsinki și de Preasfințitul Părinte Petroniu, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.

La finalul Dumnezeieștii Liturghii, Preasfințitul Părinte Petroniu a rostit un cuvânt de bun venit adresat Înaltpreasfințitului Părinte Ambrozie și a felicitat pe Preacucernicul Părinte paroh Ion Ardelean, consilierul administrativ-bisericesc al Episcopiei Sălajului, pentru întreaga activitate desfășurată. În continuare, Înaltpreasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură.

La rândul său, Preacucernicul Părinte paroh Ion Ardelean a mulțumit celor doi Ierarhi pentru prezență și le-a dăruit câte o icoană.

Părintele Ion Ardelean este slujitor al Bisericii de peste 30 de ani, fiind hirotonit preot în anul 1985. Începând cu anul 2002, Preacucernicia Sa a fost transferat la Parohia ,,Nașterea Maicii Domnului” din Zalău, moment din care a continuat lucrările de zidire a bisericii. Din anul 2009 ocupă și funcția de consilier administrativ-bisericesc la Centrul Eparhial al Episcopiei Sălajului.

Piatra de temelie a lăcașului de cult „Naşterea Maicii Domnului” din Zalău a fost sfinţită în anul 2000. În Joia Mare din primăvara anului 2015 s-a slujit, pentru prima dată, în biserica propriu-zisă, după ce Preasfințitul Părinte Petroniu a binecuvântat lucrările săvârșite la lăcașul de cult.

Până în acel moment, slujbele bisericești se săvârșeau în demisolul bisericii. În momentul de față, s-a finalizat tencuirea exterioară a lăcașului de cult, iar în interior, biserica este pregătită pentru pictură.

Secretar Eparhial, Diac. Ionică Torcoș

Ultimele articole

Expoziția Mineralia | Muzeul Etnografic al Transilvaniei

Expoziția Mineralia | Muzeul Etnografic al Transilvaniei

Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituție publică de cultură care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, vă invită în perioada 9-11 decembrie a.c. la deja cunoscuta expoziție Mineralia, în Galeria Cellarium (str. Memorandumului nr. 21). Expozanți...

Ștefan Hrușcă revine la Dej | Asociația Filantropia Dej

Ștefan Hrușcă revine la Dej | Asociația Filantropia Dej

Asociația Filantropia Dej organizează Concert de Colinde avându-l ca interpret pe îndrăgitul Ștefan Hrușcă. Biletele se pot achiziționa de la Centrul Cultural Arta din Dej, de la Biserica Ortodoxă de pe Str. Crângului și de la Biserica Ortodoxă de pe Str. Regina Maria...

16 noiembrie – Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei

16 noiembrie – Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei

Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei, autorul primei Evanghelii, care a propovăduit pe Hristos în Ierusalim, Macedonia, Asia şi Etiopia, unde a şi suferit moarte martirică, este serbat în data de 16 noiembrie. A fost fiul lui Alfeu, care nu este una şi aceeaşi...

A început Postul Adormirii Maicii Domnului

A început Postul Adormirii Maicii Domnului

Una dintre cele mai importante perioade de postire din timpul anului liturgic, Postul Adormirii Maicii Domnului, începe luni, 1 august, și se va încheia două săptămâni mai târziu, în 15 august. Lăsatul secului pentru acest post se face cu o zi mai înainte, în 31 iulie...

Sobor de arhierei la pomenirea Episcopului Gurie, în satul natal Huta

Sobor de arhierei la pomenirea Episcopului Gurie, în satul natal Huta

Ctitorul Episcopiei Devei și Hunedoarei, Preasfințitul Părinte Episcop Gurie, a fost pomenit sâmbătă, 30 iulie 2022, în satul natal Huta din comuna Chiuiești, județul Cluj. Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită de Arhipăstorul locului, Înaltpreasfințitul Părinte...