Zi de sărbătoare la biserica cu hramurile „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfântul Apostol Toma” din Zalău

de | apr. 15, 2018 | Actualitatea religioasă

Cu prilejul hramului de primăvară, credincioșii Parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfântul Apostol Toma” din Zalău au îmbrăcat straie de sărbătoare. Sfânta Liturghie a fost săvârșită în biserica parohiei de Preasfințitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor și de Preasfințitul Părinte Petroniu, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, din care au făcut parte și Preacucernicii Părinţi membrii ai Permanenţei Consiliului Eparhial al Episcopiei Sălajului şi Preacucernicii Părinţi protopopi ai celor trei protopopiate ale Eparhiei.

În cadrul Dumnezeieştii Liturghii, Preacuviosul Părinte ierodiacon Fanurie Borzaa fost hirotonit ieromonah pe seama Mănăstirii „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din localitatea Bobota.

După Dumnezeiasca Liturghie, Preasfințitul Părinte Petroniu a rostit un cuvânt de bun venit adresat Preasfințitului Părinte Sebastian și a felicitat pe Preacucernicul Părinte paroh Ionuț Pop, vicarul eparhial al Episcopiei Sălajului, pentru întreaga activitate desfășurată.

Parohia de pe strada Crasnei, aşa cum este ea cunoscută locuitorilor din Municipiul Zalău, a fost înfiinţată în anul 2009.

Sărbătoarea „Nașterii Maicii Domnului”, la Mănăstirea de la Nicula

Sărbătoarea „Nașterii Maicii Domnului”, la Mănăstirea de la Nicula

La Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” de la Nicula, județul Cluj, vineri 8 septembrie 2023, când Biserica  Ortodoxă sărbătorește Nașterea Maicii Domnului, Sfânta Liturghie a fost oficiată, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Andrei, de Arhim....

Binecuvântarea lucrărilor efectuate la casa parohială din Păniceni

Binecuvântarea lucrărilor efectuate la casa parohială din Păniceni

Joi, 7 septembrie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Păniceni, județul Cluj, cu prilejul binecuvântării...