Zi de sărbătoare la biserica cu hramurile „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfântul Apostol Toma” din Zalău

de | dec. 9, 2019

Duminică, 8 decembrie 2019, cu prilejul hramului de iarnă, la Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfântul Apostol Toma” din Zalău Sfânta Liturghie a fost săvârșită  de Înaltpreasfințitul Părinte Elia, Mitropolit de Oulu, din Biserica Finlandei, și de Preasfințitul Părinte Petroniu, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.

În cadrul Dumnezeieştii Liturghii, Preasfințitul Părinte Petroniu a hirotonit întru preot, pe seama Parohiei Mesteacănu din Protopopiatul Zalău, pe diaconul Florin-Marius Nemeș, iar pe diaconul Ioan-Nicușor Pop, diacon chiriarhal îmbisericit la paraclisul Centrului Eparhial „Sfântul Evanghelist Lucaˮ al Episcopiei Sălajului, l-a girotesit arhidiacon, în semn de apreciere a eforturilor și a activității rodnice desfășurate.

După Dumnezeiasca Liturghie, Preasfințitul Părinte Petroniu a rostit un cuvânt de bun venit adresat Înaltpreasfințitului Părinte Elia și a felicitat pe Preacucernicul Părinte paroh Ionuț Pop, vicarul eparhial al Episcopiei Sălajului, pentru întreaga activitate desfășurată. În continuare, Înaltpreasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură. La rândul său, preotul paroh, pr. Ionuț Pop a mulțumit celor doi Ierarhi pentru prezență și le-a oferit câte un set compus din cruce pectorală și engolpion.

Toți copiii prezenți la Sfânta Liturghie au primit din partea Preasfințitului Părinte Petroniu cadouri și iconițe cu Sfântul Ierarh Nicolae.

Părintele Mitropolitul Elia de Oulu, în cuvântul de învățătură, i-a îndemnat pe credincioșii zălăuani să se roage unii pentru alții și pentru unitatea tuturor:

Sunt foarte fericit să fiu azi aici, în Zalău, pentru această Sfântă Liturghie și în special pentru sărbătorirea și hirotonia  unui nou preot. Am spus și oamenilor cu care am vorbit după Liturghie că ceea ce este important pentru episcopi este să hirotonească noi preoți. Și exact acest lucru s-a întâmplat azi aici. Scopul unui episcop este de a avea grijă de semenii lui și să se asigure că viața bisericii va continua și după ce el nu va mai fi. Noi suntem doar piese mici ale unui lanț mare de episcopi care consacră noi preoți și care au grijă de semenii lor și de biserică. Vizita în Zalău și în  această frumoasă regiune a Transilvaniei este o mare onoare și o deosebită plăcere pentru mine. Le doresc tuturor creștinilor ortodocși din România la mulți ani fericiți. Așteptăm Crăciunul peste câteva săptămâni, deci vă doresc un post binecuvântat. Mergeți la biserică, rugați-vă unii pentru alții și pentru întreaga lume, pentru unitatea bisericii și pentru unitatea tuturor oamenilor de pe această planetă.

Parohia de pe strada Crasnei, aşa cum este ea cunoscută locuitorilor din Municipiul Zalău, a fost înfiinţată în anul 2009.

În anul 1990, în oraşul Zalău existau doar două biserici ortodoxe, iar la înfiinţarea Episcopiei Sălajului, în octombrie 2007, erau ridicate, în diferite stadii de finalizare, încă alte cinci noi biserici şi două capele. Simţindu-se nevoia acoperirii unor zone ale oraşului unde credincioşii erau mult prea departe de cel mai apropiat lăcaș de cult, dar şi la solicitarea acestora, Preasfinţitul Părinte Petroniu a hotărât şi a supus aprobării Consiliului Eparhial înfiinţarea a două noi parohii, una pe strada 22 decembrie 1989 şi cealaltă în cartierul Sărmaş.

Crucea, dar şi cinstea ridicării bisericii de pe strada Crasnei i-au fost încredinţate Preacucernicului Părinte Ionuţ Pop. Biserica „Sfântul Nicolae” din Zalău este o biserică nouă, piatra de temelie a acestui lăcaș de cult a fost sfințită în Duminica Tomii a anului 2009. Tot atunci, Preasfințitul Părinte Petroniu a oferit parohiei o părticică din moaștele Sfântului Ierarh Nicolae,  care astăzi sunt păstrate într-o icoană relicvar a Sfântului. De asemenea, în Duminica Tomii a anului 2015, lăcașul de cult a primit și cel de-al doilea hram, luându-l ca ocrotitor pe Sfântul Apostol Toma. De-a lungul timpului, Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” a avut onoarea de a-i trece pragul, Ierarhi de seamă, de pe cele cinci mari continente ale lumii.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Episcopia Sălajului
Liturghie arhierească, în parohia sălăjeană Ciumărna

Liturghie arhierească, în parohia sălăjeană Ciumărna

Duminică, 31 mai 2020, Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului,  s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Ciumărna, Protopopiatul Zalău. Cu acest prilej, ierarhula săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu preotul paroh Cătălin-Mircea Lucaci,...

Înălțarea Domnului, hramul Catedralei Episcopale din Zalău

Înălțarea Domnului, hramul Catedralei Episcopale din Zalău

Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău și-a sărbătorit joi, 28 mai 2020, hramul. Cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu preoții slujitori ai catedralei. La final, ierarhul a oficiat...

PS Petroniu, în Parohia Bocșița din Protopopiatul Zalău

PS Petroniu, în Parohia Bocșița din Protopopiatul Zalău

Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, a săvârșit, duminică, 24 mai 2020, Sfânta Liturghie în Parohia Bocșița din Protopopiatul Zalău. Din soborul de slujitori au făcut parte preoții Ionuț Pop, vicarul eparhial al Episcopiei Sălajului și Silviu-Claudiu...

Episcopul Sălajului, prezent în parohia Bocșița

Episcopul Sălajului, prezent în parohia Bocșița

Duminică, 24 mai 2020, Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, a fost prezent în mijlocul credincioșilor din  parohia Bocșița, Protopopiatul Zalău. Cu acest prilej, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu preotul Ionuț Pop, vicarul eparhial al...

Prezență Arhierească în Parohia Bocșița

Prezență Arhierească în Parohia Bocșița

Duminică, 24 mai 2020, Preasfințitul Părinte Petroniu a fost prezent în mijlocul credincioșilor din Parohia Bocșița, Protopopiatul Zalău. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, vicarul eparhial al...