Zi de sărbătoare la Cehu Silvaniei

de | oct. 25, 2015 | Actualitatea religioasă

Duminică, 25 octombrie 2015, Preasfințitul Părinte Petroniu a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din orașul Cehu Silvaniei. Alături de Preasfinția Sa au slujit Preacucernicul Părinte Ștefan Lucaciu, protopopul Zalăului și părinții acestei biserici, Preacucernicul Părinte Radu Barbor și Preacucernicul Părinte Ioan Șandor. Biserica a fost neîncăpătoare pentru credincioșii micului orășel de la marginea județului Sălaj.

După săvârșirea Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Petroniu a sfințit o trapeză a parohiei, aflată în imediata vecinătate a bisericii.Această clădire a fost ridicată începând cu anul 2010, valoarea lucrărilor depășind suma de 200.000 lei. Scopul ridicării acesteia a fost acela de a deservi nevoilor sociale ale parohiei, a creerii unui spațiu adecvat pentru desfășurarea activităților de cateheză parohială cu copii și a altor activități. Se dorește, de asemenea, ca pe viitor, aici să funcționeze un centru de zi pentru copii.

Situat la congruența judeţelor Sălaj, Maramureş şi Satu Mare,oraşul Cehu Silvaniei a fost atestat documentar pentru prima oară  în anul 1313. În acest document apare denumirea de “Castrum Cheevar” care înseamnă„cetate de pământ”. La  1405localitatea apare sub numele de „Chehy”.Numele vine de la numele etniei cehe, populaţie de origine slavă cu care românii au venit în contact în secolele trecute. Astfel de toponime sunt frecvente în judeţul Sălaj şi sunt în legătură cu diferite etnii de origine slavă: sârbi, cehi sau croaţi.Cehu Silvaniei și-a primit titulatura de oraș în urma  reformei administrative din anul 1968.

În ceea ce privește biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Cehu Silvaniei, amintim că lucrările de construcție la acest locaș de cult s-au derulat pe parcursul a mai multor ani, începând cu anul 1935,sub coordonarea părintelui Ilie Călăuz. Sfinţirea bisericiis-a făcut în 1959 de Preasfinţitul Părinte Valerian Zaharia, Episcopul Oradiei.

Alte lucrări au fost efectuate de-a lungul timpului sub păstorirea preoţilor Mihai Tostogan şi Ştefan Vădeanu, lucrări care s-au încheiat cu binecuvântarea bisericii de către Preasfinţitul Părinte Vasile Coman, Episcopul Oradiei, la 14 octombrie 1984. Lucrările ulterioare, efectuate sub păstorirea actualului paroh,Radu Barbor, au fost binecuvântate de către Preasfinţitul Părinte Petroniula 18 septembrie 2005.

Ultimele articole

Arhim. Dumitru Cobzaru | Duhovnicia, dulce povară

Arhim. Dumitru Cobzaru | Duhovnicia, dulce povară

 Duhovnicia – dulce povară    Arhim. Dumitru CobzaruDuhovnicia – dulce povară este titlul pe care Arhimandritul Dumitru Cobzaru îl dă celei mai recente cărți ale sale. Ne place să credem că numele pe care le purtăm nu sunt întâmplătoare, ele indicând, într-o...

Vizită frățească în Finlanda a Preasfințitului Părinte Petroniu

Vizită frățească în Finlanda a Preasfințitului Părinte Petroniu

În perioada 7-12 august, Preasfințitul Petroniu, Episcopul Sălajului se află într-o vizită frățească în Finlanda. Ierarhul este însoțit de părintele Ionuț Pop, vicarul eparhial și de părintele Ion Ardelean, consilierul administrativ-bisericesc al Episcopiei. Astăzi,...

Praznicul Schimbării la Față, la Mănăstirea Ilva Mare

Praznicul Schimbării la Față, la Mănăstirea Ilva Mare

Praznicul împărătesc al Schimbării la Față, închinat Mântuitorului Iisus Hristos a fost serbat de Biserica Ortodoxă joi, 6 august 2015. În această zi, numeroși credincioși de pe Valea Ilvei au ales să se roage la Mănăstirea „Schimbarea la Față” de la Ilva Mare, unde...

Hramul Mănăstirii Voivodeni din Episcopia Sălajului

Hramul Mănăstirii Voivodeni din Episcopia Sălajului

Joi, 6 august 2015, la praznicul Schimbării la Faţă a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Preasfinţitul Părinte Petroniu, a săvârşit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Voivodeni, cu prilejul hramului acestui aşezământ monahal. La Sfânta Liturghie, săvârșită în altarul de...