Zi de sărbătoare la Mănăstirea maramureșeană Bârsana

de | iul. 1, 2020

Biserica Ortodoxă Română a făcut marți, 30 iunie 2020, pomenirea Soborului Sfinţilor 12 Apostoli. Printre puținele lăcaşuri de cult din țară care poartă acest hram se numără și Mănăstirea maramureşeană Bârsana. La sărbătoarea aşezământului monahal au fost prezenţi numeroși credincioşi. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, împreună cu Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar, pe altarul de vară al mănăstirii. La slujbă au venit în procesiune mai multe grupuri de tineri din parohiile de pe Valea Izei, alături de preoții lor, intonând cântări închinate Maicii Domnului.

La finalul Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Părinte Iustin a oferit în dar Școlii Gimnaziale „Mircea Vulcănescu” din Bârsana ordinul și medalia realizate cu prilejul Anului Omagial al pastorației părinților și copiilor. Din partea obștii Mănăstirii Bârsana, cei doi ierarhi au primit în dar câte o icoană a Mântuitorului. Toţi credincioşii prezenţi, alături de clerici, au cântat la final o priceasnă închinată Maicii Domnului.

Desfiinţată în 1791, Mănăstirea Bârsana a renăscut după căderea comunismului. Piatra de temelie a noii biserici a fost pusă în anul 1993. Lăcaşul de cult a fost târnosit în anul 2012 de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Vecernia sau slujba celei de doua Învieri la Maramureș

Vecernia sau slujba celei de doua Învieri la Maramureș

Preasfințitul Părinte Iustin: „În această zi apostolii primesc, propriu-zis, mandatul de a propovădui și de a fi, pe de o parte, sacerdoți, și pe de altă parte Apostoli și mărturisitori ai Învierii Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos.” Duminică, 19 aprilie...

Noaptea de Înviere la Catedrala „Sfânta Treime” din Baia Mare

Noaptea de Înviere la Catedrala „Sfânta Treime” din Baia Mare

PS Părinte Iustin: „Munții noștri Carpați sunt catapetesma României creștine. A răsunat Învierea lui Hristos și Lumina Învierii lui s-a răspândit peste tot. Să nu ne temem. Să nu fiți îngrijorați. Dumnezeu este cu noi. Dumnezeu va risipi toate bolile și molimele„...