Zi de sărbătoare pentru obștea Mănăstirii „Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan” de la Pădureni

de | mai 7, 2016 | Actualitatea religioasă

Obștea Mănăstirii „Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan” din localitatea clujeană Pădureni a fost în mare sărbătoare sâmbătă, 7 mai 2016. Viețuitoarele așezământului monahal și credincioșii din zonă au primit vizita Înaltpreasfințitului Părinte Andrei și a unui sobor de peste 20 de preoți. În prezența ierarhului a fost serbat hramul mănăstirii închinate Sfântului Evanghelist Ioan, pomenit în data de 8 mai în calendarele ortodoxe.

Cu acest prilej, Mitropolitul Clujului a săvârșit Sfânta Liturghie și le-a vorbit celor prezenți despre viața Sfântului Ioan Evanghelistul cu accent pe virtutea principală care l-a definit, aceea a iubirii.

Despre Sfântul Evanghelist Ioan, ierarhul a spus că a fost un mărturisitor care nu s-a temut de prigoanele primelor veacuri creștine, fiind astfel un model si pentru creștinii din ziua de azi: „O  mare virtute pe care Sfântul Ioan Evanghelistul a mai avut-o a fost că era un curajos mărturisitor. Nu a tăcut, ci a predicat în pofida presiunilor și a pedepselor care erau îndreptate atunci asupra creștinilor și a fost exilat în Insula Patmos. Cu toate acestea, Dumnezeu i-a dat viață lungă. Această virtute a curajului mărturisirii ar trebui să o avem și noi!”.

Mănăstirea ocrotită de „Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan” din localitatea clujeană Pădureni, comuna Tritenii de Jos, a fost reînființată  acum doi ani. Pe același loc, în secolul al 18-lea exista o mănăstire care a fost însă distrusă. Biserica a fost reclădită în 1967, dar a rămas nefolosită până în 2000 când un grup de credincioși a restaurat locașul de cult. Cele trei maici care viețuiesc în prezent în mănăstire alături de părintele duhovnic Vlad Marc au început construcția unui corp de chilii.

Mitropolitul Clujului a subliniat la finalul Sfintei Liturghii importanța vocației monahale și a călugărilor.

Ultimele articole

Credința, pe tabla de șah

Credința, pe tabla de șah

Dacă ar fi să-l „definesc” pe părintele Ovidiu Gavrea printr-un cuvânt (în măsura în care oamenii pot fi „definiți” prin unul sau mai multe cuvinte), i-aș spune „Părintele Bucurie”. Sau „Părintele Dragoste”. Sau „Părintele Prieten”. Și nu cred că este cineva, dintre...

Biserica din Poienile Zagrei, resfințită de Mitropolitul Clujului

Biserica din Poienile Zagrei, resfințită de Mitropolitul Clujului

În Duminica a 4-a după Paști (a vindecării slăbănogului de la Vitezda), 15 mai 2022,  Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat comunitatea ortodoxă din...

Mitropolitul Andrei i-a binecuvântat pe românii din Londra

Mitropolitul Andrei i-a binecuvântat pe românii din Londra

În Duminica a 3-a după Paști (a Mironosițelor), 8 mai 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul comunității ortodoxe române din Londra, Regatul...