Zilele de 6 și 7 ianuarie vor fi libere. Legea a fost adoptată de Parlament și merge la promulgare

de | feb. 19, 2023

Zilele de 6 și 7 ianuarie, când sărbătorim Botezul Domnului, respectiv, Soborul Sf. Proroc Ioan Botezătorul, vor fi zile de sărbătoare legală.

Proiectul a trecut tacit de Senat şi a fost adoptat de Camera Deputaţilor, ca for decizional. Prin urmare, legea merge la promulgare.

Iniţiatorii proiectului au evidenţiat că potrivit datelor oficiale furnizate de recensământul din anul 2011, 16.307.004 cetăţeni români sunt creştini ortodocşi, ceea ce reprezintă 86,45% din populaţia totală declarată a ţării.

„Pentru creştinii ortodocşi Praznicul Botezului Domnului sărbătorit anual pe data de 6 ianuarie este sărbătorit şi de către credincioşii romano-catolici, greco-catolici şi penticostali, care, potrivit aceluiaşi recensământ, însumează 7,34% din populaţia României. Sărbătoarea Botezului Domnului (Epifania) sau Bobotează, aşa cum mai este numită în termeni populari, este unică şi prin aceea că, în această zi, cea mai mare parte a credincioşilor ortodocşi sunt prezenţi la biserică pentru a primi Agheasmă Mare; în tradiţia ortodoxă”, se arată în expunerea de motive.

Iniţiatorii proiectului au explicat şi care este legătura dintre cele două sărbători.

„Pentru creştinii ortodocşi care utilizează calendarul neîndreptat (zis de stil vechi), ziua de 7 ianuarie este importantă pentru că, la această dată, este prăznuită Naşterea Domnului”.

„Din acest motiv, mai multe ţări din Europa, precum Belarus, Grecia, Georgia, Moldova, Rusia, Ucraina, Cipru, au reglementat data de 7 ianuarie ca sărbătoare legală în care nu se lucrează. în acest context, dată fiind importanţa religioasă a zilei de 7 ianuarie, considerăm necesară şi declararea acesteia ca sărbătoare legală în care nu se lucrează”.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea art.139 alin.(1) din Legea nr.53/2003.

Sursă foto: romanialibera.ro

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Societate
FESTIVALUL INTERNAȚIONAL DE TEATRU STUDENȚESC „ZILELE IMAGO”

FESTIVALUL INTERNAȚIONAL DE TEATRU STUDENȚESC „ZILELE IMAGO”

Casa de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca, Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse și Trupa de Teatru IMAGO a instituției Casei de Cultură organizează în perioada 17 – 19 octombrie 2023 cea de-a IX-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru...

Președintele Academiei Maghiare de Științe, în vizită la UBB

Președintele Academiei Maghiare de Științe, în vizită la UBB

Rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, prof. univ. dr. Daniel David, l-a avut oaspete, miercuri, 11 octombrie, pe președintele Academiei Maghiare de Științe, prof. univ. dr. Freund Tamas, alături de o delegație mai largă a Academiei Maghiare. „Discuțiile...