În perioada 18–20 iulie 2025, municipiul Bistrița îmbracă haine de sărbătoare și își întâmpină locuitorii și oaspeții la Zilele Bistriței, un eveniment de suflet care îmbină armonios tradiția cu modernitatea, folclorul cu arta urbană, și spiritul civic cu valorile comunitare.
Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Bistrița, în parteneriat cu Centrul Cultural Municipal „George Coșbuc”, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud și Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud, implicând în premieră și instituții culturale din întreg județul, precum și numeroși artiști locali.
Pe scena din centrul orașului vor urca nume îndrăgite ale muzicii românești: Theo Rose, The URS, Tania Turtureanu, Oana Radu, MIRA, Andrei Ursu, dar și tineri interpreți și trupe bistrițene, într-un program care se va desfășura până târziu în noapte.
Piața Mică devine în aceste zile „Piața Artiștilor”, unde elevii Liceului de Arte „Corneliu Baba” vor coordona ateliere creative, iar momentele muzicale vor fi oferite de tineri talentați de la Liceul de Muzică „Tudor Jarda”.
Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud își deschide porțile pentru expoziții speciale și concerte în aer liber.
Biblioteca Județeană „George Coșbuc” și Casa Colecțiilor vor fi deschise publicului larg.
Sub castanii de lângă Biserica Evanghelică, producători locali de vinuri vor oferi degustări.
Iubitorii de natură sunt așteptați la activități recreative în Parcul Municipal, în Pădurea Schullerwald, la Palatul Culturii sau la ștrand.
Un moment special îl va reprezenta „Noaptea Albă” a Bisericii Evanghelice, care va transforma monumentul într-un spațiu de liniște, muzică și contemplare.
Folclorul, în centrul atenției – vineri, 18 iulie, pe Pietonalul „Liviu Rebreanu”
Evenimentul va debuta vineri, 18 iulie, cu o seară dedicată folclorului autentic:
Ora 17:00 – recitaluri susținute de Liliana Burcă și Costi Dumitru
Ora 17:30 – Recital folcloric extraordinar susținut de Ansamblul Profesionist „Dor Românesc”, sub conducerea muzicală a lui Horațiu Cigu, coregrafia Adrian Pașcu, și coordonarea artistică a managerului Alexandru Pugna.
Vor evolua pe scenă:
Domnica Dologa, Mirela Petruș, Anuța Motofelea, Cristina Retegan, Oana Matei Coruți, Nicolae Cioancă, Georgiana Păduraru, Cristina Bugnar, Anghel Urs.
Invitat special: Sava Negrean Brudașcu
Evenimentul va fi prezentat de jurnalistul și scriitorul Menuț Maximinian.
