ZILELE RECOLTEI 2022, eveniment de 10

de | sept. 15, 2022

Consiliul Județean Cluj, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca, organizează Zilele Recoltei, ediția 2022. Evenimentul va avea loc în zona Cluj Arena – Parcul Stadion, în perioada 16 – 18 septembrie 2022, între orele 8.00 – 21.00.

Aceasta este a X-a ediție a Zilelor Recoltei la Cluj-Napoca, organizată în comun de administrația județeană și municipală și este derulată prin intermediul Asociației Produs de Cluj.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj:

După zece ediții ale acestei sărbători, dedicate atât fermierilor cât și locuitorilor orașului, nu avem nicio îndoială că ea a devenit o tradiție mult așteptată an de an. Îi invităm, o dată în plus, pe clujeni, și nu numai, să își aprovizioneze cămările pentru sezonul rece cu cele mai gustoase fructe și legume direct de la producătorii locali.

Zilele Recoltei la Cluj-Napoca adună aproximativ 120 de mici întreprinzători și fermieri clujeni care vor prezenta celor interesați fructe și legume de sezon provenite din fermele clujene, de la cartofii de Râșca, la ceapa de Mihai Viteazu și legumele de Jucu. Gospodinele vor avea la dispoziție și varză, conopidă, ardei sau gogoșari, vinete și roșii, precum și pătrunjel, cimbru, mărar sau hrean. Fructele vremii, de la mere, la pere de toamnă și piersici de vie, până la struguri de masă sau de vin, ori must proaspăt stors, de toate sunt de găsit și degustat la Zilele Recoltei.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Societate
Noi acțiuni de înșelăciune online în numele Poștei Române

Noi acțiuni de înșelăciune online în numele Poștei Române

Poșta Română atenționează că un nou val de acțiuni de phishing în care îi este folosit numele își face simțit prezența, prin intermediul SMS-urilor trimise de infractorii cibernetici care atentează la conturile și la datele personale ale utilizatorilor de internet....

Burse speciale pentru activitatea științifică a studenților UBB

Burse speciale pentru activitatea științifică a studenților UBB

În acest an universitar, 60 de studenți ai Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca vor primi burse speciale pentru activitatea științifică. Bursele, cu o valoare lunară de 2000 de lei, sunt destinate studenților cu activitate universitară foarte bună și performanțe...