Zilele Școlii Primare „Sfântul Stelian” Bistrița 21-25 noiembrie

de | nov. 23, 2022

Sâmbătă, 26 noiembrie, se face pomenirea Sfântului Stelian, patronul spiritual al Școlii Primare „Sfântul Stelian” Bistrița. Astfel, săptămâna aceasta, institutia de învățământ organizează diverse activități culturale, educative, recreative, sportive și spirituale, organizate în ateliere tematice.

Școala Primară „Sfântul Stelian” a primit autorizația de funcționare din partea Ministerului Educației în baza Ordinului de Ministru cu nr. 4973/23.08.2021 și își desfășoară activitatea sub patronajul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit ANDREI.

Cultura organizațională a Școlii Primare “Sfântul Stelian” Bistrița se construiește în jurul ideii de implicare într-un demers care încurajează și susține credința, respectul, colaborarea, determinarea, empatia, creativitatea, receptivitate la nou. Dorința noastră este să creăm în școală un climat de lucru stimulativ, care să asigure atât calitatea actului educațional, cât și motivația învățării, în contextul unei relaționări bazate pe valorile creștine.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Societate
Liniile 36B/36L si 52L vor circula pe traseu deviat | CTP

Liniile 36B/36L si 52L vor circula pe traseu deviat | CTP

Compania de Transport Public Cluj-Napoca SA informează publicul călător că, în data de 19.04.2023, între 8:00 – 20:00, liniile 36B/36L si 52L vor circula pe traseu deviat din Str. Ion Ionescu de la Brad pe străzile O. Băncilă, T. Vuia. Bran, Plevnei,  ca urmare a...

PROGRAM SPECIAL DE TRANSPORT PENTRU NOAPTEA DE ÎNVIERE

PROGRAM SPECIAL DE TRANSPORT PENTRU NOAPTEA DE ÎNVIERE

Compania de Transport Public Cluj-Napoca SA face cunoscut publicului cãlãtor cã transportul in Noaptea de Inviere se va realiza cu autobuze, prin intermediul liniilor 25, 30, si 46S, dupa urmãtorul program : L 25 : Cart. Mănăştur – P-ta A. Iancu – Cart. Gheorgheni...

Programul CTP pentru perioada vacanței și a Sărbătorilor Pascale

Programul CTP pentru perioada vacanței și a Sărbătorilor Pascale

În perioada 7-18 Aprilie, Compania de Transport Public Cluj-Napoca S.A. adaptează programele de circulație pe liniile de transport urban și metropolitan la fluxurile de călători, ca urmare a vacanței școlare de primăvară care va cuprinde şi Sărbătorile Pascale. Toate...