Zilele Școlii Primare ”Sfântul Stelian” Bistrița

de | nov. 27, 2022 | Societate

Școala Primară ”Sfântul Stelian„ Bistrița a sărbătorit zilele școlii în săptămâna 21-25 noiembrie, o sărbătoare încheiată cu pomenirea Sfântului Stelian (26 noiembrie), ocrotitorul copiilor și al familiilor și patronul spiritual al școlii. Au fost organizate diferite activități formale și non-formale, cu intenția de a-i expune pe copii la diverse experiențe de cunoaștere, socializare și învățare prin diversitate. Activitățile au acoperit latura cultural-educativă, spirituală, artistică și sportivă, acestea fiind desfășurate atât în sala de clasă, cât și în alte locații ale partenerilor noștri.

Dincolo de aprofundarea cunoștințelor asimilate la clasă, filiera cultural-educativă poate fi dezvoltată ca experiență de învățare non-formală. Copiii școlii ”Sfântul Stelian”, coordonați de către învățătoarele Oana Bulbuc, Raluca Cordoș și directorul școlii, Irina Matei, au experimentat acest tip de învățare în mijlocul cărților, prin participarea la ateliere tematice în cadrul Bibliotecii Județene ”George Coșbuc„. Fie că au participat la expoziție de cărți, că au ascultat povestea ,,Elmer și străinul“, că au fost angrenați în discuții pe baza poveștii, cei mici s-au bucurat de magia lecturii într-un cadru ideal pentru cultivarea iubirii de cărți. În plus, tema lecturii a vizat ”prietenia” și implicit asumarea valorilor precum încredere, loialitate, iubire și empatie, valori pe care ne dorim ca cei mici să le cunoască și să se transfere în propriul filtru al identității.

Diversitatea ca mecanism al cunoașterii interculturale a fost un alt aspect pe care profesorii de limbi străine (engleză și germană), prof. Alina Tomi și prof. Brigitte Pop, au construit activități de de dobândire a competențelor lingvistice. Prin activități ludice (jocul de-a pirații și statuile, Simon says) și prin jocul de rol ca interpretare teatrală, copiii au intrat în rolul personajelor pentru o lecție de bunătate, empatie și introspecție. Călătorind virtual prin țările poporului german, elevii au experimentat diversitatea culturală prin cunoașterea diferitelor obiceiuri specifice germanilor, prin vizionare de filmulețe și discuții cu tematică specifică. Iar pentru că orice călătorie, fie ea virtuală, construiește amintiri și experiențe de cunoaștere, imaginația copiilor a fost stimulată prin provocarea de a-și crea propria călătorie imaginară.

În paralel cu dezvoltarea laturii cultural-educative, elevii Școlii Primare ”Sfântul Stelian” au avut oportunitatea de a participa la o serie de ateliere și activități menite să le dezvolte autonomia, încrederea în sine și rolul de cetățean în devenire. Cu sprijinul psih. Arabela Guiu, care a derulat un atelier de consiliere de grup pe tema ”Casa Siguranței”, copiii au învățat cum să conștientizeze propriile resurse și ancore, urmărind gândirea logică, abstractă și planificarea. Aflând cum să disocieze între impulsurile generate de simțuri și cele de gândire, cei mici au învățat despre tehnici de liniștire și diminuare a anxietății, abilități care îi învață să-și dobândească independență. Complementar acestui proiect de autocunoaștere, pr. Petru Săsărman, profesor voluntar în proiectul after-school, le-a conturat copiilor rolul pe care Sfântul Stelian, un  model autentic al creștinilor, îl poate juca în viața fiecăruia, organizând o activitate numită ”Pot să devin și eu un sfânt?”, cu scopul de a oferi exemple de modele creștine celor mici.

De asemenea, încercând să cultivăm spiritul civic în elevii noștri, una dintre activitățile la care au participat copiii a vizat o scurtă lecție despre reciclare și protejarea planetei, prelucrarea și folosirea deșeurilor pentru fabricarea de noi produse. Coordonatorul acestei vizite, Adrian Matefi, director general al Selgros Bistrița, le-a fost ghid copiilor în acestă experiență, care a inclus și explorarea spațiului comercial și o demonstrație practică a procesului de reciclare. În plus, cadrele didactice au facilitat o scurtă lecție despre educația financiară pentru copii, axându-se pe diferențierea nevoilor și dorințelor, precum și pe inițierea celor mici în construirea de bune obiceiuri precum economisirea. Tot în sfera învățării în afara sălii de clasă intră și vizita copiilor la cabinetul stomatologic al dnei. dr. Victoria Vlașin, unde, în cadrul lecției de profilaxie dentară, copiii au descoperit care sunt procedurile stomatologice necesare pentru a preveni apariția problemelor dentare, printr-un ingenios joc de rol pacient-medic stomatolog.

În sfera sportivă, copiii, coordonați de către prof. Cătălin Gâmbuță, i-au cunoscut pe campionii  de la  clubul CSM BISTRIȚA, care le-au făcut o demonstrație a unui meci de tenis, după care, timp de oră au exersat mișcările de bază ale acestui sport.  Mișcarea prin dans și sport reprezintă o activitate recurentă pentru elevii școlii, în cadrul căreia copiii se relaxează și își dezvoltă  coordonarea,  atenția și deprinderea pașilor de bază din dans, sub îndrumarea prof. Cadar Raluca.În cadrul pachetului de activități after-school, atelierele practice au vizat dezvoltarea creativității și laturii artistice, prin crearea unei cărți handmade, pe care copiii au confecționat-o prin colaje, desene, icoane, sub coordonarea prof. Ionela Pescaru. În cadrul atelierului organizat de voluntarii Asociației Tinerilor Ortodocși din Bistrița, coordonați de către prof. Iuliana Matean și prof. Florin Ceșa, copiii au împletit brățări, creând, împreună o nestemată de brățară nevăzută care i-a cuprins pe toți cei prezenți. La final, fiecare copil a mers acasă cu propria creație.

Săptămâna dedicată zilelor școlii Primare „Sf. Stelian” s-a încheiat cu participarea la o activitate catehetică desfășurată la Biserica „Sfânta Treime” din Bistrița, unde elevilor, coordonați de prof. Andreea Pintiliescu, li s-a vorbit despre importanța ascultării, a primirii învățăturii și a căutării înțelepciunii, asemenea Înțeleptului Solomon. După un moment de rugăciune rostit de către copii, aceștia au vestit Nașterea Domnului prin colindele interpretate. Și cum nimic nu e mai înălțător și mai plin de comuniune decât unirea cu Hristos, elevii s-au împărtășit cu Sfintele Taine, activitate din sfera spirituală care are loc de altfel în fiecare zi de vineri. La finalul activității, elevii, profesorii și părinții prezenți au înălțat o rugăciune de mulțumire pentru binefacerile primite, cerând ajutorul și ocrotirea Sfântului Stelian pe acest drum al creșterii.

Îmbinând învățarea, activitatea fizică, autocunoașterea și latura creativă și artistică, experiența de cunoaștere este diversificată și îmbogățită, iar copiii au ocazia de a-și dezvolta abilități specifice vârstei și intereselor acestora. Școala noastră își desfășoară activitatea sub patronajul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit ANDREI, având în prezent o clasă pregătitoare și o clasă I, primind autorizația de funcționare din partea Ministerului Educației în baza Ordinului de Ministru cu nr. 4973/23.08.2021. Cultura organizațională a Școlii Primare “Sfântul Stelian” Bistrița se construiește în jurul ideii de implicare într-un demers care încurajează și susține credința, respectul, colaborarea, determinarea, empatia, creativitatea, receptivitate la nou. Dorința noastră este să creăm în școală un climat de lucru stimulativ, care să asigure atât calitatea actului educațional, cât și motivația învățării, în contextul unei relaționări bazate pe valorile creștine.

Pr. Tudor Mudure-Iacob

Manager  – Școala Primară ”Sfântul Stelian” Bistrița

Ultimele articole

Mai multe din Societate