În perioada 25-26 aprilie 2025, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, va avea loc ediția a X-a a Zilelor Sfântului Pahomie de la Gledin, un eveniment de tradiție ce îmbină rugăciunea, cultura și talentul artistic al tinerilor.
Manifestările sunt organizate de Școala Gimnazială „Paul Tanco” Monor, în parteneriat cu Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud și Radio Renașterea, având ca scop promovarea valorilor creștine, a educației religioase și a talentului artistic în rândul elevilor.
Evenimentul debutează vineri, 25 aprilie, cu Acatistul Sfântului Pahomie, urmat de o conferință pe tema „Sinergia între școală, familie și comunitatea creștină”, susținută de Pr. Dr. Marius Pintican, manager Filantropia Bistrița. Ziua se va încheia cu un Concert Pascal, la care vor participa Alexandru Pugna, Cristina Bugnar și Corul „Sf. Lavrentie” al Cernigovului din Cluj-Napoca.
Sâmbătă, 26 aprilie, de la ora 9.00 va fi oficiată Sfânta Liturghie, iar cuvântul de învățătură va fi susținut de Arhid. Dan Grigore Văscu, directorul postului de Radio Renașterea. De la ora 11:00 va debuta Concursul Național de Creație și Interpretare „Sf. Pahomie de la Gledin”, unul dintre cele mai importante concursuri cu tematică religioasă pentru elevi. Ajuns la ediția a X-a, concursul își propune să încurajeze și să promoveze creativitatea tinerilor în domeniul literar, artistic și interpretativ. Elevii din clasele 0-XII sunt invitați să participe la următoarele secțiuni:
Creație literară – poezie sau proză cu temă religioasă (participare indirectă)
Creație plastică – desen, pictură, icoană (participare indirectă)
Interpretare – poezie religioasă sau priceasnă (participare directă)
Înscrierile sunt deschise în perioada 15 martie – 10 aprilie 2025, iar lucrările pot fi trimise prin e-mail la concurs.pahomie@scoalamonor.ro sau prin poștă, pentru secțiunile cu participare indirectă.
Criteriile de evaluare pun accent pe originalitate, expresivitate artistică și respectarea tematicii religioase, iar câștigătorii vor fi premiați în cadrul evenimentului. Elevii care participă indirect vor primi diplomele și premiile prin poștă.
Zilele Sfântului Pahomie de la Gledin sunt mai mult decât un concurs – reprezintă un prilej de întâlnire a tinerilor cu valorile creștine, cu tradiția și cu propriul lor potențial artistic. Evenimentul aduce împreună elevi, profesori și clerici într-un demers comun de a promova frumusețea credinței prin literatură, artă și muzică religioasă.
Locația: Centrul Cultural „Sf. Pahomie de la Gledin”
Informații suplimentare:
- Prof. Năsăudean Crina – 0761621654
- Înv. Prof. Costinea Giorgiana – 0743059021

