Radio RENAȘTEREA

 LIVE

Zilele Spitalului „Leon Daniello” – Centrul de excelență în bolile pulmonare

de | mart. 12, 2026

Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello”, unitate sanitară aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, organizează vineri, 13 martie 2026, evenimentul intitulat Zilele Spitalului „Leon Daniello” – Centrul de excelență în bolile pulmonare.

Manifestarea care se adresează medicilor de familie, pneumologi, interniști și medicilor cu specialități conexe se va desfășura, începând cu ora 10.00, în incinta unui hotel situat în cartierul clujean Grigorescu, în imediata vecinătate a Parcului Central, fiind transmisă și online.

În cadrul evenimentului științific care se concentrează pe inovație și colaborare multidisciplinară vor fi abordate subiecte precum patologii specifice, tehnologii avansate, cercetare și educație.

Vor avea loc, astfel, sesiuni dedicate bolilor pulmonare obstructive, somnologiei, diagnosticului cancerului bronhopulmonar, bolilor interstițiale și managementului tuberculozei prin Programul Național de Supraveghere. De asemenea, vor fi purtate discuții despre rolul investigațiilor paraclinice, speciale moderne în diagnosticarea bolilor pulmonare și vor fi realizate prezentări de cazuri clinice rare și rezultate ale cercetărilor desfășurate în cadrul secțiilor clinice ale spitalului.

Mai multe detalii referitoare la acest eveniment care creează un spațiu de dialog și de schimb de idei menit să transforme colaborarea multidisciplinară în beneficii reale pentru pacienții cu patologie respiratorie pot fi obținute accesând website-ul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello” – https://pneumocluj.ro/.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Societate
Instituționalizarea și experiența întâlnirii cu Dumnezeu

Instituționalizarea și experiența întâlnirii cu Dumnezeu

În fiecare an, începând cu 1991, la 1 octombrie, ca urmare a rezoluției 45/106 din anul 1990 a Organizației Națiunilor Unite, în întreaga lume se sărbătorește Ziua Internațională a persoanelor vârstnice. Cu această ocazie, dincolo de gândurile alese pe care le adresăm...