Ziua Armatei a fost sărbătorită la Jucu printr-o ceremonie militară și religioasă

de | oct. 25, 2022

Ca în fiecare an, la 25 octombrie, Ziua Armatei Române a fost marcată și în Comuna Jucu, printr-un eveniment organizat de autoritățile locale, în colaborare cu Unitatea Militară din localitate, Școala „Gheorghe Barițiu” și Biserica Ortodoxă.

Evenimentul a debutat la ora 11, la Gădălin, la Monumentul închinat eroilor din Cel de-al Doilea Război Mondial, și a continuat, începând cu ora 12, la Monumentul eroilor de la Jucu de Jos. În ambele locații a avut loc un ceremonial religios, respectiv o slujbă Te Deum, oficiată de părinții Cercului Preoțesc Jucu, în prezența primarului Comunei, Valentin Dorel Pojar, a reprezentanților Armatei, în frunte cu lt-col. Florin Zirbo (comandantul Unității Militare din Jucu), Școlii „Gheorghe Barițiu” și a altor reprezentanți ai administrației locale. Au luat cuvântul primarul Comunei, Valentin Dorel Pojar, comandantul Unității Militare din Jucu, lt.-col. Florin Zirbo, directorul Școlii „George Barițiu”, Mădălin Trohonel, și pr. Focșanu Marius Cristian, coordonator al Cercului Preoțesc Jucu, care au subliniat importanța zilei, ca reper important pentru România, precum și curajul manifestat de cei care și-au pierdut viața ori au fost răniți pe câmpurile de luptă, în misiuni interne și internaționale. ”Această zi este una în care cinstim trecutul glorios al armatei noastre, în care ne amintim cu emoție de jertfa ostașilor români, prețuim prezentul și ne gândim cu speranță la viitor”, a declarat lt.-col. Florin Zirbo, comandantul Unității Militare din Jucu. „Sărbătorim eroii care și-au dat viața pentru acest pământ. E o zi cu o încărcătură emoțională pentru fiecare român, o zi care semnifică glorie, eliberare și mândrie. Este o zi cu valoare de referință nu doar pentru militari, ci pentru toată suflarea românească. Ne plecăm frunțile în semn de omagiu și veșnică pomenire a celor căzuți în marile războaie. Sacrificiul lor n-a fost în van, ci a impus România în rândul statelor independente”, a adăugat primarul Valentin Dorel Pojar.

”Ziua Armatei, ca și Ziua Eroilor, este un prilej potrivit de a ne cinsti eroii și de a răspunde, după putință, la jertfa lor, prin aceste ceremoniale și prin discursuri laudative. Totuși, elogiile noastre nu sunt suficiente pentru a le mulțumi celor care au îmbrăcat uniforma Armatei Române, servind țara și mai cu seamă pe cetățenii ei. Câmpul de luptă este terenul de joacă al celor curajoși, iar războiul este în detrimentul unei societăți, însă de foarte multe ori războiul s-a dovedit inevitabil, or istoria confirmă lucrul acesta. Armata nu este generatoare de conflicte, ci, ca factor de stabilitate, de unitate și de pace, este cea care pune capăt conflictelor. Omenirea s-a călit în alternanța război-pace, cele două fiind mijloacele prin care putem investiga și cunoaște principiile și filosofia din spatele a ceea ce definește armata. Dwight David Eisenhower, al 34-lea președinte al SUA, comandantul suprem al forțelor aliate din Africa de Nord, Sicilia și Vestul Europei, a afirmat că rucsacul unui soldat pe câmpul de luptă este mai greu decât lanțurile unui prizonier, întrucât, adăugăm noi, în acel rucsac se află speranța unei națiuni, de a conviețui în pace”, a conchis pr. Focșanu Marius Cristian. Potrivit cutumei, pe lângă obișnuitele și consacratele alocuțiuni, au avut loc depuneri de coroane din partea Primăriei și Consiliului Local Jucu, Unității Militare Jucu, Poliției Locale, Cercului Preoțesc Jucu și Școlii „Gheorghe Barițiu”. Elevi ai Școlii „Gheorghe Barițiu” din localitate, îmbrăcați în costume populare, au susținut un program artistic, sub coordonarea doamnei profesoare Simona Copil și a domnului învățător Augustin Coroian, interpretând cântece de cătănie.

Ziua Armatei României a fost sărbătorită, marţi, 25 octombrie, printr-o serie de manifestări organizate în principalele garnizoane din ţară, în bazele militare din teatrele de operaţii unde sunt dislocaţi militarii români, în statele în care România are acreditaţi ataşaţi ai apărării şi în capitalele statelor unde ţara noastră are reprezentanţe permanente, informează Ministerul Apărării Naţionale.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Studiu biblic în Protopopiatul Ortodox Turda

Studiu biblic în Protopopiatul Ortodox Turda

Joi, 16 noiembrie 2023, începând cu ora 18:00, la sediul Protopopiatului Ortodox Turda, s-a desfășurat un program biblic susținut de pr. dr. Cătălin Varga, specialist în teologie biblică și preot la Parohia Ortodoxă Oprișani I din municipiul Turda. Acest eveniment,...

Ziua Armatei, sărbătorită în comuna Jucu

Ziua Armatei, sărbătorită în comuna Jucu

Ca în fiecare an, Ziua Armatei Române a fost marcată și în Comuna Jucu, printr-un eveniment organizat de Unitatea Militară, în colaborare cu administrația locală, Școala „Gheorghe Barițiu” și Biserica Ortodoxă.