Ziua copilului, în parohia clujeană “Adormirea Maicii Domnului”

de | iun. 2, 2015

Sâmbătă, 30 mai 2015, copiii care participă la activitățile programului organizat săptămânal în parohia “Adormirea Maicii Domnului” din cartierul clujean Mănăștur au avut parte de mai multe surprize, activitatea din această sâmbătă fiind dedicată Zilei Copilului.

Organizați pe categorii de vârstă, aceștia au personalizat tricouri cu AMD (de la Adormirea Maicii Domnului), au participat la un atelier culinar, au desenat pe asfalt și au înterpretat cântece la chitară.

“În timp ce copilașii din grupa Îngerașilor (cu vârsta între 4 și 8 ani) și-au demonstrat talentul la pictat pe tricouri, copiii din grupa Heruvimilor (cu vârsta între 9 și 13 ani) au făcut un delicios tort cu căpșuni. Apoi a venit rândul Heruvimilor să-și personalizeze tricourile, timp în care copiii mai mici au desenat pe asfalt, nefiind lipsit din desene și tradiționalul șotron, joc care i-a captivat”, a declarat responsabila de activitățile cu copiii din parohie, Stela Florea.

 

Spre finalul programului, grupele s-au reunit în jurul monumentului Eroilor din curtea bisericii, unde acompaniați la chitară au interpretat mai multe cântece. La final copiii au degustat tortul făcut chiar de ei, iar activitatea s-a încheiat cu o poză de grup cu toți cei 36 de copii prezenți și părintele paroh Dan Hognogi, sub oblăduirea căruia au loc aceste activități.

 

 

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Sărbătoarea familiei, în parohia clujeană „Nașterea Domnului”

Sărbătoarea familiei, în parohia clujeană „Nașterea Domnului”

La parohia ortodoxă „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca, unde paroh este părintele Nicolae Buda, astăzi, 4 iunie 2017, au fost sărbătorite familiile care și-au botezat copiii în anul 2016. Bucuria sărbătorii a început cu împărtășirea celor mici, după care familiile au...

Liturghie arhierească în parohia clujeană Tăușeni

Liturghie arhierească în parohia clujeană Tăușeni

În sâmbata Rusaliilor, 03 iunie 2017, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, a săvârșit Sfânta Liturghie în parohia Tăușeni, Protopopiatul Cluj I. Înaltpreasfintia Sa a fost înconjurat de un impresionat sobor de preoți în frunte cu...

1 Iunie, în Parohia Berchieşu

1 Iunie, în Parohia Berchieşu

În fiecare an, în prima zi de vară, la 1 iunie sărbătorim cea mai frumoasă perioadă din viaţa fiecărui om – copilăria. Este ziua în care revenim cu toţii la momentele tandre şi plăcute ale copliăriei inocente, alături de generaţia în creştere. Este ziua în care...

Cerc preoțesc în parohia Parva

Cerc preoțesc în parohia Parva

Cercul Misionar-Pastoral Ilva Mică s-a întrunit în Duminica a 7-a după Paşti în localitatea Parva. Aici, în Biserica cu hramul „Buna Vestire”, păstorită de către vrednicul preot Florin Nalaţ, soborul format din zece preoţi, condus de părintele Iuliu Brici, au săvârşit...