Ziua copilului, sărbătorită în avans în parohia Berchieșu

de | mai 30, 2016

În parohia ,,Sfinții Arhangheli Mihail şi Gavriil” din localitatea Berchieşu, județul Cluj, au avut loc sâmbătă, 28 mai 2016, activităţi cu tinerii parohiei. În acest fel a fost marcată, în avans, Ziua Internaţională a copilului. În biserica parohială, aflată în stadiu de pictură, copiii, îndrumaţi de doamna preoteasă Carmen-Adriana Negru, au pictat chipuri ale sfinţilor. La final s-a realizat un clasament al celor mai frumoase lucrări. Toți copiii au fost răsplătiţi pentru efortul lor cu dulciuri din partea parohiei.

Cu o zi înainte, în cadrul manifestării, a avut loc și o întâlnire cu pictorul bisericii, Alexandru Săsărman, care le-a explicat celor mici ce este pictura bizantină şi le-a împărtăşit din experiența sa.

Toate lucrările realizate de copii au  putut fi admirate duminică, 29 mai, după Sfânta Liturghie, într-o expoziţie organizată în curtea bisericii.

 „Astfel de activităţi au loc în parohia noastră cu diferite ocazii, cu scopul de a-i apropia pe tineri de biserică şi a-i conştientiza de reala prezenţă a lui Dumnezeu în viaţa noastră”, a precizat pentru radio Renașterea preotul paroh Florin Negru.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Ziua Armatei, sărbătorită în comuna Jucu

Ziua Armatei, sărbătorită în comuna Jucu

Ca în fiecare an, Ziua Armatei Române a fost marcată și în Comuna Jucu, printr-un eveniment organizat de Unitatea Militară, în colaborare cu administrația locală, Școala „Gheorghe Barițiu” și Biserica Ortodoxă.