Ziua copilului sărbătorită la Biserica Ortodoxă „Sfânta Treime” din Bistrița

de | iun. 2, 2017 | Actualitatea religioasă

În fiecare an, în prima zi de vară, pe 1  iunie  sărbătorim ziua care ne aminteste de una dintre cele mai frumoase perioade din viața unui om, copilăria. Este ziua în care revenim cu toţii la amintirile legate de inocenta copilăriei.  Este, de asemenea,  o zi în care încercăm încă o dată să conştientizăm că interesul pentru copii trebuie să fie  unul prioritar şi că, mesajul înțeleptului Solomon din cartea Pildelor 22, 6 este de un real folos și trebuie pus în practică cu mare seriozitate și responsabilitate.

Astfel, copiii de la cele 3 clase cu program after- school ”Sfântul Stelian”, împreună cu învățătoarele și profesoara de religie au participat miercuri la programul realizat de către parohia noastră, sărbătorindu-și ziua prin activități specifice vârstei.

Activitatea a început în Biserică, prin rostirea rugăciunilor începătoare și divesre întrebări din partea copiilor.  Acestea au fost urmate de o prezentare amplă (audio/video) despre Sfânta Biserică. Li s-a explicat copiilor despre importanța Bisericii, cum este împărțită Biserica, cum se sfințește o Biserică și de către cine, pictura din locașul de cult, dar și ce face preotul în Sfântul Altar (proscomidiarul, veșmintele, Sfintele Vase, Sfânta Evanghelie, Sf. Antimis, semnificația lumânărilor, semnificația Sfintei Mese, semnificația iconostasului și icoanele prezente acolo).

Scopul activității organizate a fost impli­carea copiilor în viața Bisericii, dobândirea de cunoștințe re­ligioase și practice dar și dezvoltarea comunității parohiale în spiritul acestor valori, prin responsabilizarea socială față de semeni. Copiii s-au bucurat la final de o gustare oferită de către parohia noastră.

Pr. Tudor Mudure

Ultimele articole

Înființarea Bursei ,,Episcop Vasile Flueraș” | ASCOR Cluj

Înființarea Bursei ,,Episcop Vasile Flueraș” | ASCOR Cluj

Asociația Studenților Creștin-Ortodocși Români, Filiala Cluj-Napoca, are bucuria de a vă anunța înființarea Bursei ,,Episcop Vasile Flueraș". CE PRESUPUNE ACEASTA? Bursa ,,Episcop Vasile Flueraș" are ca obiectiv principal ajutorarea tinerilor care întâmpină...

Mitropolitul Andrei a sfințit capela mortuară din Rusu Bârgăului

Mitropolitul Andrei a sfințit capela mortuară din Rusu Bârgăului

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat marți, 16 noiembrie 2021, comunitatea ortodoxă din Rusu Bârgăului, județul Bistrița-Năsăud. Cu acest prilej, de la ora...

Seri duhovnicești cu invitați, la biserica din Cetatea Fetei

Seri duhovnicești cu invitați, la biserica din Cetatea Fetei

Parohia Ortodoxă a Tuturor Sfinților din Cetatea Fetei - Florești organizează un serie de întâlniri duhovnicești în acest post al Crăciunului. În duminicile din postul Crăciunului, Parohia Tuturor Sfinților din Florești va organiza o serie de conferințe duhovnicești....