Ziua Culturii Naţionale, marcată la Muzeul Etnografic al Transilvaniei

de | ian. 16, 2017 | Actualitatea religioasă

Un public numeros format din scriitori, poeți, oameni de cultură, profesori dar și din elevi de la Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, a fost prezent vineri, 13 ianuarie 2017, la evenimentul educativ intitulat „Revedere – 167 de ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu”.  Manifestarea, găzduită de Sala Reduta a Muzeului Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca, a fost organizată de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj, instituție subordonată Consiliului Județean Cluj, și a marcat, într-un mod deosebit, Ziua Culturii Naţionale şi împlinirea, la 15 ianuarie 2017, a 167 de ani la naşterea marelui poet român Mihai Eminescu.

Invitată specială a fost scriitoarea Irina Petraş, preşedintele Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România, care a evocat personalitatea şi însemnătatea întregii opere a lui Mihai Eminescu.

01

„Apariția lui Eminescu în cultura română a însemnat apariția limbii române moderne și consolidarea ei, dar a mai însemnat și un început de bibliotecă despre Eminescu, atât de mare încât nu cred că are concurent în cultura română; atât de mare este biblioteca edițiilor eminesciene, încât Eminescu, având această bibliotecă imensă în față, poate foarte bine să reprezinte cultura națională și o face de atâția ani”.

 

Manifestarea a fost întregită de momente muzicale de excepție susținute de Orchestra profesionistă „Cununa Transilvană” a Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj, dirijată de prof. Ovidiu Barteş, mezzosoprana Lavinia Bocu, ce a prezentat în fața publicului lieduri din repertoriul clasic românesc, pe versuri de Mihai Eminescu, dar și de solista de muzică populară Mariana Morcan.

De asemenea, elevii: Radu Ionescu, Maria Şerban și Niculina Purcel de la Seminarul Teologic Ortodox Cluj, coordonaţi de prof. Nicoleta Popa, au recitat poeziile „Glossă”,  Sonetul „Afară-i toamnă” și  „Odă în metru antic”.

Organizat în parteneriat cu Muzeul Etnografic al Transilvaniei și Seminarul Teologic Ortodox Cluj-Napoca, evenimentul a făcut parte dintr-un proiect educativ, iniţiat în urmă cu trei ani de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj. Acesta are ca scop transmiterea către tânăra generaţie a adevăratelor valori ale patrimoniului cultural imaterial.  Periodic, instituția de cultură clujeană oferă spectacole în parteneriat cu şcolile din oraş şi din judeţ, în care este prezentată orchestra populară cu descrierea instrumentelor componente, cu exemplificări prin repertoriu adecvat pentru fiecare instrument în parte, suite de melodii din repertoriul unor interpreţi de renume din folclorul românesc, dar şi rapsozi şi interpeţi de muzică populară.

Ultimele articole

Veghe epifanică

Veghe epifanică

Luna ianuarie adună sub cupola pomenirilor cu slove sfinte figuri îngerești de părinţi aflaţi în proximitatea străvezimii dumnezeiești într-o măsură care cere și din partea ochilor noștri aripi de lumina. De veghe gerarului și înainte-mergător Înainte-Mergătorului,...

Medicul și preotul conlucrează pentru vindecare

Medicul și preotul conlucrează pentru vindecare

Mitropolitul Clujului s-a întâlnit marți, 23 iunie 2015, cu medicii de la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Cluj-Napoca. După o scurtă rugăciune pe care a rostit-o în paraclisul unității medicale, ocrotit de Sfinții Chir și Ioan, Ierarhul a purtat discuții cu cei...

Prezență arhierească, pe Valea Țibleșului

Prezență arhierească, pe Valea Țibleșului

Credincioșii bistrițeni de pe Valea Ţibleşului s-au bucurat duminică, 21 iunie 2015, de prezență arhierească. Episcopul Europei de Nord, Preasfințitul Macarie Drăgoi, a săvârşit dimineața Sfânta Liturghie în biserica parohiei Ilișua cu hramul „Sf. Ioan Botezătorul”,...

Liturghie Arhierească la Parohia Bocșița, Episcopia Sălajului

Liturghie Arhierească la Parohia Bocșița, Episcopia Sălajului

Duminică, 21 iunie 2015, în duminica a treia după Rusalii, Preasfinţitul Părinte Petroniu a săvârșit Sfânta Liturghie în Biserica cu hramul „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Parohia Bocșița, Protopopiatul Zalău. Alături de Preasfinția Sa au slujit...

Film documentar despre viața părintelui Gheorghe Calciu, lansat la Cluj

Film documentar despre viața părintelui Gheorghe Calciu, lansat la Cluj

Filmul „7 Cuvinte. Povestea unui biruitor”, regizat de Andrei Negoiță Zagorodnăi, a fost lansat joi, 18 iunie 2015, în premieră la Cluj-Napoca. Evenimentul, la care au participat câteva sute de tineri, a avut loc în Aula Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea...