Ziua Deținuților Politici Anticomuniști, comemorată la Cluj-Napoca

de | mart. 9, 2021

Zilei Deținuților Politici Anticomuniști a fost comemorată prin rugăciune la Cluj-Napoca, marți, 9 martie 2021, la Monumentul Rezistenței Anticomuniste, din Parcul Central „Simion Bărnuțiu”. Printre cei prezenți la manifestare s-au numărat Episcopul-vicar Benedict Bistrițeanul, foști deținuți politici, oficialități locale și județene, istorici și oameni de cultură.

Cu acest prilej, de la ora 11:00, în fața monumentului, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a oficiat slujba Parastasului pentru toți cei care, în timpul regimului comunist, și-au sacrificat viața în numele libertății și al credinței strămoșești.

La finalul slujbei religioase, ierarhul a vorbit despre curaj și despre alegerea binelui, în locul unei vieți comode.

 

Alocuțiuni au rostit prefectul județului Cluj, Tasnadi Istvan Szilard, primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, prof. univ. dr. Virgiliu Ţârău, din partea Universităţii Babeş-Bolyai, care a vorbit despre semnificaţia istorică a zilei, precum și Mircean Gavril, reprezentantul Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici – filiala Cluj, care a recitat din Radu Gyr şi Nichifor Crainic şi a povestit despre torturile din închisoare.

Elevul Pop David Patrick, de la Liceul Teoretic „Avram Iancu”, a recitat poezia „Nu-s vinovat faţă de ţara mea”, din opera lui Andrei Ciurunga, fost deţinut politic.

La finalul comemorării, în fața Monumentului Rezistenței Anticomuniste, au fost depuse coroane și jerbe de flori.

Evenimentul a fost organizat de Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca, în parteneriat cu Asociația Foștilor Deținuți Politici din România, în contextul comemorării Zilei Deținuților Politici Anticomuniști din perioada 1944-1989, sărbătorită anual la data de 9 martie.

Comemorarea Deținuților Politici Anticomuniști, în ziua de pomenire a Sfinților 40 de Mucenici, a fost fixată prin lege, de Parlamentul României, în anul  2011.

La propunerea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, anul 2017 a fost dedicat ca „An comemorativ al Patriarhului Justinian şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului”.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Consfătuirea profesorilor de religie din judeţul Maramureş

Consfătuirea profesorilor de religie din judeţul Maramureş

În Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, a avut loc, sâmbătă, 23 septembrie, consfătuirea anuală a profesorilor de religie din judeţul Maramureş. Au participat inspectorul şcolar general din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale, conf. univ. dr. Vasile...

Campania “40 de zile pentru viaţă”

Campania “40 de zile pentru viaţă”

Cu binecuvântarea și îndemnul Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, Biserica Studenţilor, A.S.C.O.R. Cluj, Asociaţia Clujul pentru Viaţă, Parohia Sfântul Alexandru și celelalte comunități, parohii și asociații ortodoxe vor participa şi se vor...

Prezență Arhierească la Parohia Inău, Episcopia Sălajului

Prezență Arhierească la Parohia Inău, Episcopia Sălajului

Duminică, 24 septembrie 2017, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Inău, Protopopiatul Jibou. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi și diaconi, în frunte cu...

PF Ignatius Aphrem II Karim din Siria, oaspete în Maramureş

PF Ignatius Aphrem II Karim din Siria, oaspete în Maramureş

Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului a fost înștiințată că în data de 29 septembrie Preafericirea Sa Ignatius Aphrem II Karim, patriarhul Bisericii Ortodoxe din Siria (Necalcedoniene), va vizita Maramureșul. Invitaţia este adresată de către Editura...