Ziua drapelului naţional al României

de Documentare

Drapelul României este un tricolor albastru, galben și roşu, având culorile dispuse în benzi verticale, de dimensiuni egale. Forma drapelului pe care îl cunoaștem noi astăzi este de dată aproximativ recentă, el datând din prima jumătate a secolului al XIX-lea.

Tricolorul a fost adoptat întâi în Țara Românească în 1834, când domnitorul reformator Alexandru D. Ghica a supus aprobării sultanului Mahmud al II-lea modelele pavilioanelor navale şi a drapelelor de luptă. Acesta din urmă era un „steag cu faţa roşie, albastră şi galbenă, având şi acesta stele şi pasăre cu cap în mijloc”. Curând, ordinea culorilor a fost schimbată, astfel încât galbenul să apară în centru.

Legenda formării tricolorului naţional prin contopirea culorilor drapelelor Moldovei şi al Ţării Româneşti s-a născut după 1860, probabil din dorinţa de a împăca pe toată lumea în privinţa alegerii steagului revoluţionar muntean de la 1848 ca drapel al întregii Românii. Această legendă a fost favorizată şi de potrivirea coloristică a drapelelor atribuite celor două principate române la acel moment (roşu şi albastru pentru Moldova şi albastru şi galben pentru Ţara Românească).

Drapelul Principatelor Unite Române, între 1859 şi 1866, a fost tricolorul românesc, roşu-galben-albastru, având benzile dispuse orizontal. Nu se cunosc nici ordinea iniţială a benzilor, nici proporţiile însemnului civil. Abia în „Almanahul român din 1866” acesta este descris: „drapelul tricolor, împărţit în trei făşie, roşiu, galben şi albastru aşezat orizontal: roşiu sus, albastru jos şi galben la mijloc”

În legătură cu semnificaţia drapelului, Petre Vasiliu-Năsturel este de părere că „de la 1859 până la 1866 el nu a reprezentat decât ceea ce reprezenta la 1848: libertate, dreptate, frăţie”.

Ca drapel naţional, tricolorul se impune în 1859, odată cu dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, dar în varianta dispunerii orizontale a benzilor de culoare. Primul steag din 1859, aflat în uz până în 1862, a avut fâşia albastră plasată sus, apoi, în a doua perioadă a domniei lui Cuza, fâşia roşie a fost dispusă la partea superioară. Odată cu venirea domnitorului Carol I, din 1867, atât steagul ţării, cât şi drapelele şi stindardele unităţilor militare vor avea benzile dispuse pe verticală, cu albastru lângă hampă. România se alinia astfel regulilor vexilologice europene pentru steaguri tricolore care au, toate, banda de culoarea cea mai închisă, culoarea „rece”, lângă hampă.

Trebuie făcută precizarea că între steagul naţional şi drapelele unităţilor militare au existat întotdeauna şi peste tot în lume diferenţe. La noi, drapelele militare au avut redată stema ţării pe centru şi în colţuri sigla suveranului, pe când steagurile naţionale, începând din 1872 când aceste aspecte sunt legiferate, nu. În 1948, regimul comunist, pentru a încerca să îndepărteze cât mai mult din tot ce a însemnat tradiţia naţională, a înlocuit nu numai stema ţării, rezultată din îmbinarea elementelor heraldice tradiţionale, cu una nouă, de sorginte sovietică, dar a şi plantat această nouă stemă pe tricolorul naţional.

În decembrie 1989, oamenii au rupt simbolul comunismului de pe steag şi s-a revenit la ceea ce fusese steagul României din 1872 până în 1947, informează administrația prezidențială.

Potrivit Legii 75/1994, Drapelul României trebuie arborat în mod permanent pe edificiile şi în sediile autorităţilor şi instituţiilor publice, la sediul partidelor politice, al sindicatelor, al instituţiilor de învăţământ şi cultură, la punctele pentru trecerea frontierei, precum şi la aeroporturile cu trafic internaţional. Ca pavilion, este permanent arborat pe navele de orice fel şi alte ambarcaţiuni ce navighează sub pavilion românesc. Potrivit uzanţelor de protocol, drapelul României se arborează la sediul misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale statului român din străinătate, precum şi la reşedinţa şefilor misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare. De asemenea, drapelul României se arborează sub formă de fanion, pe mijloacele de transport ale şefilor de misiuni diplomatice şi oficii consulare române, în deplasările oficiale ale acestora, potrivit aceloraşi uzanţe.

Temporar, drapelul României se poate arbora cu prilejul zilei naţionale a României şi al altor sărbători naţionale, în locurile publice stabilite de autorităţile locale; cu ocazia festivităţilor şi ceremoniilor oficiale cu caracter local, naţional şi internaţional, în locurile unde acestea se desfăşoară. De asemenea, trebuie arborat cu prilejul vizitelor oficiale întreprinse în România de şefi de stat şi de guvern, precum şi de înalte personalităţi politice reprezentând principalele organisme internaţionale interguvernamentale, la aeroporturi, gări, porturi şi pe diferite trasee. Drapelul mai este arborat cu ocazia desfăşurării competiţiilor sportive, pe stadioane şi alte baze sportive, şi în timpul campaniilor electorale, la sediul birourilor, comisiilor electorale şi al secţiilor de votare. În cadrul ceremoniilor militare, drapelul este arborat conform regulamentelor militare.

Drapelul României poate fi arborat fără constrângeri de persoane fizice la domiciliul sau reşedinţa lor, sau de persoane juridice la sediile acestora.

Guvernul este singurul organism oficial care stabileşte zilele de doliu naţional, în care drapelul României se arborează în bernă.

Astfel, prin legea nr. 96 din 20 mai 1998, ziua de 26 iunie a fost proclamată drept Ziua drapelului naţional al României. În 1848, în această zi a fost emis Decretul nr. 1 al Guvernului Provizoriu al Ţării Româneşti, prin care tricolorul roşu-galben-albastru devenea Drapel Naţional.

De Ziua Drapelului, autorităţile publice şi celelalte instituţii ale statului sunt obligate prin lege să organizeze programe şi manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau ştiinţific, consacrate istoriei româneşti, precum şi ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităţilor Ministerului Apărării Naţionale şi ale Ministerului de Interne.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Documentare
Efectele Aghesmei Mari şi întrebuinţarea ei

Efectele Aghesmei Mari şi întrebuinţarea ei

Cuvântul agheasmă în limba greacă înseamnă apă sfințită. După importanţa şi modul ei de întrebuinţare, agheasma este de două feluri: Agheasmă Mare şi Agheasmă Mică. În Biserica Ortodoxă, în ajunul şi în ziua sărbătorii Botezului Domnu­lui (5 şi 6 ianuarie), se...

Viața Arhimandritului Cleopa Ilie

Viața Arhimandritului Cleopa Ilie

Părintele Cleopa Ilie a fost unul dintre marii duhovnici ai Moldovei, care, mânat de dorința de a face bine, și-a dedicat întreaga viață rugăciunii și pocăinței, ajutând și pe alții să dobândească harul primit de la Dumnezeu. Părintele Patriarh Daniel l-a numit „dar...

Cădelniţa și tămâia – Cezar Login

Cădelniţa și tămâia – Cezar Login

Tămâia este privită ca unul dintre elementele caracteristice ale celebrărilor liturgice creştine. Însă folosirea tămâiei este mult mai veche. Este atestată în cultul Vechiului Testament (Ieş. 30, 1-8; Lev. 16, 12 etc.), în alte religii şi chiar în scopuri civile,...