Ziua Drapelului Naţional, sărbătorită la Cluj-Napoca și Bistrița

de | iun. 26, 2015 | Actualitatea religioasă

Tricolorul românesc a fost sfințit vineri, 26 iunie 2015, în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca. Slujba, oficiată cu ocazia zilei Drapelului Național, a fost săvârșită la ora 10:45 de Exarhul Mănăstirilor din Arhiepiscopia Clujului, părintele arhimandrit Dumitru Cobzaru.

Manifestările dedicate zilei Drapelului Național  au început joi seara când  de la ora 19:00 a avut loc ceremonialul de coborâre de pe catarg a Drapelului, ce a fost depus în Catedrala Mitropolitană. La activitate a participat garda purtătoare a drapelului, constituită din militari ai Batalionului 317 Cercetare „Vlădeasa”.

După slujba de sfințire de astăzi,  Tricolorul  a fost  repus pe catarg în acordurile Imnului de stat. La ceremonie au participat primarul Emil Boc, prefectul Gheorghe Vușcan, dar și reprezentanţi ai unor instituţii civile şi militare, veterani de război, cadre militare în rezervă şi în retragere.

Efective din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca, militari ai Regimentului 50 Rachete Antiaeriene „Andrei Mureşianu”, ai Batalionului 55 Comunicaţii şi Informatică „Napoca” şi elevi ai Şcolii de Agenţi de Poliţie au  asigurat garda de onoare la această manifestare.

 Drapelul Național, cinstit  și la Bistrița

În orașul Bistrița, joi seară s-a desfăşurat ceremonialul de coborâre a drapelului de pe catargul din Piaţa Centrală, în prezenţa preşedintelui Consiliului Judeţean, Emil Radu Moldovan, după care a fost depus la biserica Protopopiatului Ortodox din Piaţa Unirii. Astăzi a avut loc o slujbă de sfinţire a Drapelului la biserica Protopopiatului,  urmată de o ceremonie publică în Piaţa Centrală. După ce Tricolorul a fost sfinţit, a fost sărutat de protopopul Bistriţei, părintele Alexandru Vidican, de prefectul judeţului Ioan Ţintean şi de alte oficialităţi. Apoi a fost  înălţat pe catarg în acordurile Imnului Naţional al României. Ceremonia s-a încheiat cu defilarea Gărzii de Onoare şi salutul Muzicii Militare a Garnizoanei Bistriţa.

Ziua Drapelului Naţional a fost instituită pentru a marca ziua de 26 iunie 1848, când Guvernul revoluţionar a decretat ca tricolorul roşu, galben şi albastru să reprezinte steagul naţional al tuturor românilor.

Ultimele articole

Meșterii populari clujeni, din nou în Parcul Etnografic

Meșterii populari clujeni, din nou în Parcul Etnografic

Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituție publică de cultură care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, în parteneriat cu Asociația Meșterilor Populari Clujeni, vă invită la a IV-a ediție a târgului: Lume lume… Hai la piață! Evenimentul se...

Grija Lui și grijile noastre

Grija Lui și grijile noastre

Introducere După ce enunță textul Rugăciunii Domnești, Mântuitorul oferă o serie de sfaturi ce privesc viața cotidiană și prioritățile ei. În același timp, are în vedere și aspecte ce țin de morală și rolul ei în urcușul spre veșnicie. Pentru a fi înțeleasă cum se...

Omul civilizat și grija pentru suflet

Omul civilizat și grija pentru suflet

Nuvela „Moara cu noroc” (a lui Ioan Slavici), vorbeşte despre un om, un foarte bun creştin, care era harnic şi avea de toate. Necazul a început când a fost robit de cele materiale, pentru că atunci toate s-au făcut, până la urmă, praf. Iată ce concluzie trage Ioan Slavici: „Liniştea colibei tale te face fericit”. Aşa cum zice Sfântul Pavel, dacă avem mâncare şi îmbrăcăminte pentru noi şi pentru copiii noştri, ne este de ajuns, pentru că „liniştea colibei tale te face fericit”.

10 iulie – Sfinții 45 de Mucenici din Nicopolea Armeniei

10 iulie – Sfinții 45 de Mucenici din Nicopolea Armeniei

Sfinţii 45 de Mucenici din Nicopolea Armeniei au trăit în timpul împăratului Liciniu (308-321). În acea perioadă, deși creştinii erau prinşi şi omorâţi, numărul lor, în loc să scadă, creştea fără încetare. Credinţa în Hristos luminase, în acel oraş, şi cugetele...

Ultima parte a Canonului cel Mare, la Catedrala Ortodoxă din Turda

Ultima parte a Canonului cel Mare, la Catedrala Ortodoxă din Turda

Joi, 18 martie 2021, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a oficiat slujba Pavecerniței Mari, în cadrul căreia s-a citit ultima parte a Canonului cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, la...

Centenarul nașterii Mitropolitului Bartolomeu Anania (1921-2021)

Centenarul nașterii Mitropolitului Bartolomeu Anania (1921-2021)

Dintre evenimentele majore ale anului 2021, împlinirea, la data de 18 martie 2021, a 100 de ani de la nașterea Mitropolitului Bartolomeu Anania al Clujului (1921-2011) este un moment fast pentru Biserica Ortodoxă Română și pentru societatea românească de a readuce în...