Ziua Drapelului Naţional, sărbătorită la Cluj-Napoca și Bistrița

de | iun. 26, 2015 | Actualitatea religioasă

Tricolorul românesc a fost sfințit vineri, 26 iunie 2015, în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca. Slujba, oficiată cu ocazia zilei Drapelului Național, a fost săvârșită la ora 10:45 de Exarhul Mănăstirilor din Arhiepiscopia Clujului, părintele arhimandrit Dumitru Cobzaru.

Manifestările dedicate zilei Drapelului Național  au început joi seara când  de la ora 19:00 a avut loc ceremonialul de coborâre de pe catarg a Drapelului, ce a fost depus în Catedrala Mitropolitană. La activitate a participat garda purtătoare a drapelului, constituită din militari ai Batalionului 317 Cercetare „Vlădeasa”.

După slujba de sfințire de astăzi,  Tricolorul  a fost  repus pe catarg în acordurile Imnului de stat. La ceremonie au participat primarul Emil Boc, prefectul Gheorghe Vușcan, dar și reprezentanţi ai unor instituţii civile şi militare, veterani de război, cadre militare în rezervă şi în retragere.

Efective din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca, militari ai Regimentului 50 Rachete Antiaeriene „Andrei Mureşianu”, ai Batalionului 55 Comunicaţii şi Informatică „Napoca” şi elevi ai Şcolii de Agenţi de Poliţie au  asigurat garda de onoare la această manifestare.

 Drapelul Național, cinstit  și la Bistrița

În orașul Bistrița, joi seară s-a desfăşurat ceremonialul de coborâre a drapelului de pe catargul din Piaţa Centrală, în prezenţa preşedintelui Consiliului Judeţean, Emil Radu Moldovan, după care a fost depus la biserica Protopopiatului Ortodox din Piaţa Unirii. Astăzi a avut loc o slujbă de sfinţire a Drapelului la biserica Protopopiatului,  urmată de o ceremonie publică în Piaţa Centrală. După ce Tricolorul a fost sfinţit, a fost sărutat de protopopul Bistriţei, părintele Alexandru Vidican, de prefectul judeţului Ioan Ţintean şi de alte oficialităţi. Apoi a fost  înălţat pe catarg în acordurile Imnului Naţional al României. Ceremonia s-a încheiat cu defilarea Gărzii de Onoare şi salutul Muzicii Militare a Garnizoanei Bistriţa.

Ziua Drapelului Naţional a fost instituită pentru a marca ziua de 26 iunie 1848, când Guvernul revoluţionar a decretat ca tricolorul roşu, galben şi albastru să reprezinte steagul naţional al tuturor românilor.

Ultimele articole

ŞCOALA DE VARĂ DE LA RIGNANO FLAMINIO EDIŢIA A V-A

ŞCOALA DE VARĂ DE LA RIGNANO FLAMINIO EDIŢIA A V-A

 „CREATIVITATE PRIN ARTĂ ŞI TRADIŢIE ROMÂNEASCĂ” În perioada 7 iunie - 26 septembrie 2021, la schitul „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” de la Rignano Flaminio se desfășoară Școala de vară - „Creativitate prin artă și tradiție românească”. Evenimentul, ajuns la...

Sfințirea Altarului de vară din Parohia Cristur-Șieu

Sfințirea Altarului de vară din Parohia Cristur-Șieu

Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a slujit sâmbătă, 17 iulie 2021, în Parohia Ortodoxă Cristur-Șieu, Protopopiatul Beclean, cu prilejul sfințirii Altarului de vară. De la ora 9:30,...

Vizită arhierească în tabăra de vară a copiilor din Protopopiatul Dej

Vizită arhierească în tabăra de vară a copiilor din Protopopiatul Dej

În decursul zilei de joi, 15 iulie 2021, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, i-a vizitat pe copiii prezenți în tabăra de vară de la Centrul Misionar de Tineret „Ioan...

Duminica a 3-a după Rusalii, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca

Duminica a 3-a după Rusalii, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca

În Duminica a 3-a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca. După citirea pericopei...